MUCENICI ... CU MULTA NUCA!

Habar n-am de ce nu mi-au placut niciodata mucenicii si nici de ce acest moft al meu de neinteles a creat an de an, o mica drama familiala. Nu-mi plac si pace si mai ales ma irita la culme faptul ca nu inteleg ce semnificatie au. Sunt sigura ca am auzit vorbindu-se despre asta la televizor sau precis am citit pe undeva. DAR nu tin minte. Ziua de 9 martie trece, trece si anul, vine urmatoarea...si, ups!, iar nu stiu de unde vin mucenicii. Stiu cate ceva despre semnificatia religioasa, dar de aici pana la opturile acelea mici invartite intr-o aromata zeama de...nuca, ehei, drum lung.

Cand eram mica, ziua de 8 martie, insemna ca ne jucam cu mucenicii. Ai mei se chinuiau sa impleteasca aluatul cat mai artistic in colacei, iar eu suceam in nestiinta mea cate un sul mare de coca, pe care saracii trebuiau sa-l sacrifice in numele linistii de a putea face mucenici. Odata umpluta camera cu faina...(ritualul se desfasura in sufragerie, din cauza inghesuielii din bucatarie) se termina si distractia de mucenici.

Ciorba dulce pe care si-o inghesuiau ai mei in farfurii a doua zi mi se parea un non-sens. (Sau mi s-ar fi parut daca as fi stiut ce inseamna). Si inca mi se pare. Reticenta fata de ei a mai scazut insa. Am si mancat o farfurie - anul trecut - doar de dragul zambetului mamei, care m-a vazut in sfarsit "de-a casei".

Aseara insa m-am apropiat mai mult de ei. I-am privit minute in sir cum alergau dintr-o margine in alta a oalei, sub presiunea pe care o punea pe ei clocotul apei si m-au furat asa gandurile. Si m-am gandit ca - iata - am descoperit o semnificatie a mucenicilor. O pace care inca se mai simte si acum in bucatarie cu iz de scrotisoara si coaja de portocala, si aminteste a Craciunul trecut, nu poate fi decat un lucru bun. Un bun moment sa te opresti o clipa inainte de a trece cu totul pragul primaverii pentru a te gandi la lucruri frumoase.

Cred ca de asta era atata liniste si bucurie in ziua in care se rasuceau "firele" de aluat ce urmau sa ia forma de colacel. Cred ca era un moment de reflectie...Sau doar asteptarea unui festin pe care eu refuz cu incapatanare sa-l inteleg?...