Casnicia - la timpul prezent

Atat de stupida mi se pare lumea in care traim, incat ma mir uneori, cat de puternici suntem unii in bunul nostru simt, ca sa supravietuim in aceasta jungla impanzita de prostie.

E o lume plina de complexe, plina de obsesii materiale, plina de o lipsa acuta de valori, in care ca sa fii tu insuti trebuie sa dai o lupta continua, in care pentru ca sa-ti salvezi linistea trebuie sa porti un intreg razboi.

Si unde se rasfrange mai bine toata aceasta nebunie, decat acasa, intre patru pereti, unde te aduni cu tine si cu gandurile toate si cu omul cu care iti imparti bune si rele?

Cum ar fi sa-i ceri lui Ahile in fata Troiei sa-si ia ragaz de-o mangaiere si de un cuvant tandru? Cum ar fi sa-i ceri Ioanei D'Arc sa-si odihneasca sabia pentru o sarutare si o cina romantica?

Cam asa este si lumea noastra. De la lipsa banilor, pana la lipsa timpului, toate joaca impotriva relatiilor fie ca sunt amoroase sau de amicitie doar.

In acest context, se incadreaza cu mai mare naturalete o aventura extraconjugala - acolo unde este cazul - decat o casnicie fericita. Pentru ca in viteza cu care ne "petrecem" prin viata, un sarut furat, o cuplare pe fuga, un mail vinovat se completeaza de minune cu zilele de liniste, cand telefonul amuteste, cu vacantele pierdute printre proiecte la serviciu...

E greu sa ai o viata normala intr-o lume cu fundul in sus. E greu sa ai o casnicie normala, cand toate sunt impotriva ta. Este aproape o lupta pe viata si pe moarte. Pentru ca o casnicie are nevoie de foc continuu, are nevoie de cale libera pana in panzele albe; o casnicie se sufoca in sedinte tarzii, in programe prelungite, in somnul agitat dupa o zi de cosmar, in clipele furate pentru a fi "noi".

Peste toate astea ramane iubirea. Oricat v-ar sterpezi gandurile aceasta expresie, este singurul raspuns la toate cate ne chinuie. Iubirea e cea care poate trece peste toate, care poate vindeca, care poate izbavi.

Raspunsul la disperare este o dragoste adevarata. Asa ca norocosi sunt cei care departe de urletul lumii dezlantuite, isi odihnesc visele pe o singura perna, alaturi de alte vise...gemene lor.

TRECUTELE IUBIRI

"Ea care m-asepta plangand/Cand eu uitam sa vin/ Ma privea acum ca pe-un strain"

De cate ori nu ne-am gandit ca asa ceva este aproape imposibil, ca o data ce te-a strabatut fiorul dragostei si ai iubit cu toata fiinta ta, este imposibil sa ti se stearga din minte totul si sa o iei de la capat ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Si iarasi, probabil de tot atatea ori, ne-am dat seama ca astfel de lucruri chiar se intampla. Ca la un moment dat se sterge totul cu buretele si singurele zvacniri care mai raman in urma unor trecute iubiri sunt amintiri ale senzatiilor incercate.

Cica prima iubire nu se uita niciodata. De fapt, nici o iubire - daca a fost iubire - nu se uita niciodata. Sentimentele raman atat de profund gravate in memorie, incat de cate ori cineva sau ceva te-arunca inapoi in timp, nu ai cum sa nu-ti simti inima strangandu-se. N-ai cum sa nu-ti amintesti cu drag de emotia momentului cand ti-a spus ca te iubeste. N-ai cum sa uiti plansul din noapte, cand totul s-a terminat. N-ai cum sa stergi de tot din minte tradarile si pasiunea, cuvintele frumoase si gesturile nepotrivite. N-ai cum sa uiti primul sarut ( o, cate prime saruturi exista intr-o viata!!!), ultima privire, strangerile de maini...

Oamenii in schimb se uita. Chipurile se sterg.

Astazi il vad si nu e.

Cam asa e cu fiecare iubire trecuta. Se trezeste in noi tineretea care a iubit cu toata puterea. Timpul insa ne schimba si n-am mai putea iubi la fel, n-am mai putea iubi aceiasi oameni...care devin straini.

Toata nostalgia pe care o simtim cand suntem pusi fata in fata cu o iubire de-odinioara este dorul de noi, de alte vremuri, de sufletul care se putea aprinde pana la cenusa, de mintea care putea sta treaza pana in zori, de simturile care ne sufocau ratiunea.

El/Ea nu mai reprezinta insa nimic.

Si totusi, pentru bucata aceea de tinerete pe care o ducem intruna cu noi, de fapt, pentru fiecare bucatica de tinerete pe care o avem povara, toate iubirile exista si mor doar o data cu noi. Adolescentul ingropat in responsabilitatile de azi, inca mai plange, inca mai arde, inca mai traieste la intensitate maxima. De-asta strainul sau straina de pe strada, care se intoarce pentru o clipa in viata noastra, in trecere, trezeste in bucata noastra de tinerete atata iubire.

A se ingropa de fiecare data la loc, sub mormanul de griji si a se trece mai departe! Strainii raman straini. Doar in inima noastra ei sunt de fapt iubiri...trecute.

Mârlănia ca stil de viaţă

Uite cum ma revolta din nou toti pudibonzii care isi simt urechile agresate de cuvantul X sau Y spus de un demnitar sau de un functionarsau de cine o fi el spus...Stim toti, povestea cu "pasarica" si multe de acest gen, mai ales daca suntem femei!!!

De-asta nu-i inteleg pe cei care se grabesc sa arate cu degetul catre unul sau altul care i s-a adresat nu stiu cum unei femei, care a bruscat-o, care a insultat-o. Oameni buni, voi in ce lume traiti? In ce tara? In ce vremuri?

Agresiunea verbala, umilirea publica, bataia "rupta din rai" pana la urma sunt toate lucruri care se intampla poate nu in fiecare clipa, dar in fiecare minut cel putin.

Iar cand vine vorba de jurnalisti...Credeti-ma, presa nu este o jungla, este in mare parte un bordel ( la figurat si uneori la propriu). Ce pasarica se mai simte jignita de nu stiu ce cuvant, cand daca ar fi sincera cu ea insasi ar recunoaste ca este tratata astfel aproape in fiecare zi?

Oamenii care fac presa au atatea lacune in materie de educatie, incat mi se intampla uneori sa caut si sa gasesc cu greu vreo diferenta fata de santiere si hale de uzina.

Daca esti femeie si lucrezi in presa nu se poate sa nu ai cel putin UN coleg - daca nu toti - care se crede mai destept decat tine, pentru ca are ce tu nu ai in pantaloni, care simte nevoia sa te complimenteze ca pe o curva ( pentru ca alt limbaj nu are la el), care sta pe scaun cand tu esti in picioare si te trimite sa-ti cauti singura unul daca ai chef sa te asezi, care se poarta ca o femeie isterica, dar da vina pe ovarele tale pentru crizele lui de "neputinta"...Si lista poate continua.

Si aici vorbesc numai de presa. Daca ar fi sa vorbesc de toata societatea romaneasca, ar insemna sa fac un tratat despre mitocanie, prost gust, lipsa de crestere si prostie crasa, puturoasa.

Dar nu voi face asta, pentru ca as avea nevoie de Emetiral.

In rest, pace voua celor care ii educati pe romani la TV. Vestea proasta este ca esenta natiei este atat de putreda, incat scara valorilor, bunul simt, curatenia morala si fizica sunt ... undeva departe. Poate ca trebuiau trecute si astea in negocierile pentru intrarea in UE.

SĂRACA, ŢARĂ BOGATĂ

E greu sa-ti dai seama de cat de saraci si de tristi suntem stand confortabil in fotoliu si uitandu-ne la televizor. Nimic din ceea ce se vede pe micul ecran nu are vreo legatura cu viata rece si prafuita de afara. Am facut in aceasta vara un drum mai lung cu masina spre Suceava...La dus am mers pe traseul clasic prin Adjud, Bacau, etc. La intoarcere am ales drumul spre Miercurea Ciuc, Covasna, si tot asa.

E greu sa vezi cu ochii tai cat de saraca si de trista este tara asta. Sa vezi cum dincolo de peisajele superbe se ridica orase inghitite de betoane si praf, oameni tranfigurati in resemnarea uneori tampa a epocii comuniste. Sincer va spun, nu am crezut ca este asa.

Mi-am petrecut copilaria la Piatra Neamt. An de an, cate trei-patru saptamani stateam in orasul care pe atunci mi se parea cel mai frumos din lume. Acelasi oras l-am gasit dupa 10 ani sarac-lipit, cu oameni peste care parca anii au trecut degeaba, cu acelasi blocuri care acum mi se par mici si meschine, cu jumatate din centru desfundat in plina vara pentru lucrari...O mizerie in care nici macar un restaurant nu exista, pentru ca...toate, alea putine cate sunt, au fost rezervate pentru nuntile capsunarilor care se dau cu masini bengoase si baloane pe strazile de-o tristete de ti se rupe sufletul.

As fi crezut ca toata aceasta imagine sfasietoare este legata de amintirile stralucitoare de odinioara, de amintirile mele si de oamenii care ma inconjurau cu dragoste, iar acum...nu mai sunt. Dar nu doar acest oras m-a socat...M-a socat Romania turistica, in care iti strici vacantele daca te opresti sa arunci un gand la oamenii care isi duc zilele in niste orase fantomatice, in care se impletesc cicatricele comunismului si tarele democratiei din ultimii 18 ani.

Sunt orase mici si inghesuite cu strazi care seamana intre ele, cu blocuri sordide care seamana intre ele, cu mizeria umana si materiala. Saracie, mitocanie, MIZERIE, MIZERIE, MIZERIE.

Asta este tara pe care incercam sa o promovam, este destinatia turistica pe care incercam sa o vindem peste hotare, este paradisul cu care vrem sa prostim strainii? Asta este ceea ce se ascunde dincolo de pensiunile pitoresti, de muzica si costumele populare, dincolo de Dracula si Nadia Comaneci. Este Romania...MEREU SARACA.