Intotdeauna dupa o perioada mai lunga de timp dupa ce nu mai scriu nimic ma intreb ce am facut intre timp si niciodata nu am gasit un raspuns concret. Cred ca din cand in cand am nevoie de liniste si cum cea mai mare galagie o fac gandurile mele care tropaie non stop, atunci imi iau o pauza de mine insami, o pauza de tot ce ma inconjoara, de cotidianul mereu in viteza, de mizeria umana, de dezamagiri si de cinismul care ajunge sa doara.
Pentru asta exista vacantele. Pentru ca sa pleci si sa te minti frumos. Intotdeauna oamenii incearca in vacanta sa fie ceea ce nu sunt in viata de zi cu zi. Fie mai frumosi, mai cocheti, fie mai liberi, fie mai independenti, fie mai indiferenti. Mereu, mereu o fuga de ceea ce suntem in viata noastra obisnuita.
Asa ca din cand in cand sunt turista. Sunt libera, port tenisi sau bocanci, tricouri largi si colorate, clame scanteietoare in cap sau caciuli caraghioase, ma trezesc mai devreme sau mai tarziu in functie de starea de spirit si mananc atunci cand mi-e foame si imi bat picioarele in orase pe care le descopar iar si iar...
Si mai ales ma deconectez de la realitate, talk show-urile devin o gluma proasta, declaratiile politice simple scalambaieli in ecran, totul ia o forma mai usoara, mai pufoasa, mai usor de aruncat departe departe, mai usor de purtat de vant si mai departe.
Asa ca dupa bine meritata vacanta de mine insami m-am intors la guvernul Boc, la salariile profesorilor si la nelipsita criza. A trecut si investitura lui Obama, ca un fel de decernare a premiilor Oscar, au trecut si chinurile facerii bugetului, a trecut si luna ianuarie cu zilele ei prea lungi in care parca nu-ti gasesti starea...
Si iata-ne in prag de Sfantul Valentin, de Martisor, de tropot de primavara, totul, dar absolut totul bine ambalat in hartia de ziar a amenintarii Crizei. Chiar ma gandeam ca fara toate prostiile astea care ni se vand drept analize politice, economice, etc viata oamenilor de la noi ar fi mult mai saraca.
Pentru ca trebuie sa fim seriosi : criza de la televizor e boema, e dramatica, are pe alocuri accente tragice, impinge la reflectii, atunci cand se anunta somaj, inflatie... Si cu cat vorbim mai mult despre asta, cu atat mai mult ne tinem parca departe, indaratul unui paravan, de ceea ce criza inseamna pentru fiecare dintre noi in parte. Bani mai putini, marfa mai scumpa, facturi mai mari si perspectiva unei saraciri progresive, tacite, dar aproape de neevitat.
Si atunci, las-o-ncolo de realitate ! Mai bine vorbim/ascultam despre Criza la televizor. Ca si cum criza ar fi ceva ce deja a trecut...
Vive la crise!