SCRUTINUL EI DE VIATA!!!

Doua ore am stat ieri in trafic, admirand mizeria din Bucuresti, masinile inghesuite unele in altele, soferii idioti care in marea de automobile faceau slalom intre benzi...

Doua ore pentru a ajunge din sud-estul orasului in nord ( pentru cunoscatori de la Piata Alba-Iulia pana la Televiziune). Un drum care in mod normal se parcurge in maximum 20 de minute. Doua ore, dintre care 70 la suta din timp l-am petrecut pe Bd. Unirii uitandu-ma cu neputinta cum semaforul se face rosu, apoi verde, apoi iar rosu si tot asa, fara sa ne miscam un centimetru.

Si duminica sunt asteptata la urne. La alegeri, la referendum...

Pai, mama ei de viata, pe mine cine ma asculta si cand?

Am spus sus si tare sa nu se construiasca in parcul Bordei si in nici un alt parc si la ce mi-a folosit? A facut cineva ceva? A auzit cineva? A ascultat cineva?

Am spus sus si tare sa nu se construiasca porcaria aia de zgarie-nori langa catedrala Sf.Iosif. Si? I-a durut pe ei in c.. de ce vrem noi.

Am spus ca nu exista parcari in Bucuresti, ca ne calcam in picioare in mijloacele de transport, ca nu mai exista strazi in rahatul asta de oras pentru cate masini au ajuns sa circule. Asa si?

Acum insa ma cheama, ne cheama la vot. Vor sa ne ceara votul, sa ne intrebe, sa ne consulte, sa ne promita, sa ne ceara sa fim buni cetateni...dar pe mine cine m-a ascultat si cand?

Si uite asa cu nervii pe bigudiuri mi-am dat seama ca de data asta nu am nimic de spus. Ca nu vreau sa ma intrebe nimeni nimic, nu vreau sa aleg pe nimeni, nu mai vreau nimic de la oamenii astia care ne conduc ca si cum nu am exista.

Si totusi...Ramane intrebarea : oare de cati oameni este nevoie pentru a ne face auziti si cati oameni sunt dispusi sa se ridice si sa-si spuna parerea? Dupa cat de linistita se intindea coada de la semafoare ieri, cred ca aproape nimeni ! Si mai cred ca multi dintre ei, se vor duce totusi duminica la vot.

Scrutinul ei, de viata!!!

P.S Culmea traficului in Capitala este ca nici pe scuter sau pe motocicleta nu ai cum sa inaintezi intr-un blocaj, pentru ca vajnicii soferi bucuresteni sunt impletiti pe benzi, de nu ai pe unde sa strecori nici macar o trotineta...

AŞ VREA SĂ POT FI MÂNDRĂ...

Cat sa taci si sa astepti ca toata mocirla asta scoasa la lumina de o campanie de neinteles impotriva romanilor sa se opreasca? Cat ? Cat sa speri ca totul va reveni la normal?

Atata timp cat refuzi sa vezi ca totul are un sambure de adevar. Pana cand ajungi sa recunosti fata de tine insuti ca vinovatii pentru ceea ce se intampla acum in Occident ( nu doar in Italia ) sunt printre noi. Sunt dintre noi.

Noi suntem de vina pentru ca Europa este plina de tot ce are mai rau tara asta. Noi suntem de vina pentru ca alesilor nostri nu le pasa de noi. Nu le pasa ca unii si altii ne fac de ras si ajungem sa fim priviti ca o natie de infractori si de vagabonzi. Pentru ca masurile trebuiau luate aici !!! Aici trebuia sa intervina selectia. Sa nu lasi toata pleava sa se scurga spre Europa fara nici o restrictie sa-si reverse imputeala in marile orase.

Aici nu e vorba de etnii, e vorba de elemente, de uscaturi. Ce argument sa ai impotriva celor care spun ca s-au saturat de romanii ( indiferent de etnia lor) care polueaza cu prezenta lor strazile si paraziteaza capitalele europene, in conditiile in care tie, roman, ti-e sila sa treci prin anumite zone din strainatate unde stii ca “se vorbeste romaneste” ? Cum sa il acuzi pe italian, pe francez, pe cine-o fi el, europeanul revoltat de atata mizerie?

Aici este buba, intre granitele noastre. Aici i-am lasat pe infractori sa ne priveasca de la inaltimea averilor lor. Aici plecam capul cand suntem umiliti de prostituate ajunse vedete, de cantaciosi de trei lei bucata care isi etaleaza analfabetismul prin masini de “cinci stele”. Aici e problema, in toleranta stupida a unei natii, ajunsa in ultimul hal de imagine, din propria ei neputinta de a pretinde valori reale.

Noi suntem de vina pentru ca in toleranta noastra stupida , am ajuns sa facem compromis cu tot ce este mai de jos in societate. Noi suntem de vina, pentru ca am ajuns sa ne fie rusine sa ne aratam pasaportul, noi suntem de vina pentru ca ii toleram pe guvernati de ani de zile sa nu le pese !

Noi suntem de vina, pentru ca am umplut lumea de forta de munca ieftina, penibil de ieftina si de necalificata, de nu ne mai crede nimeni ca suntem profesionisti. La fiecare roman care a reusit sa-si faca un nume in strainate, sunt cateva sute de mii care muncesc cu carca, care spala occidentalii la fund, pentru o bruma de bani de care le-ar fi rusine cersetorilor lor.

Noi suntem de vina pentru ca i-am lasat sa plece, si i-am incurajat, si ne mandrim cu banii care ii aduc acasa, si care chipurile ne fac economia sa duduie. Pe ceilalti, pe cei care si-au facut un rost acolo si care nu se inghesuie inapoi in Romania cu doua-trei mii de euro si o masina la mana a treia, pe aia nu-i cunoaste nimeni. Si nici pe ei nu cred ca ii intereseaza.

Astia care rânesc la cocina Europei, pe astia ii vedem noi dumnezei. Pentru ca ei vin aici cu sume la care saracia ne face doar sa visam si uitam ca s-au prostituat moral pentru cativa arginti. De asta suntem vinovati !

Orice cetatean al unei tari civilizate se apara de abuzuri peste granitele tarii lui, declarandu-si identitatea. Sunt cetatean American! O fraza care cel putin in teorie, deschide usi, topeste catuse, care impune.

Sunt cetatean roman! O fraza care - si in teorie si in practica - inchide usi, care te umple de rusine ! Si asta pentru ca autoritatile noastre nu fac nimic sa ne apere. Pentru ca noi insine le perimitem sa ne ignore aici, acasa, si s-au obisnuit sa o faca si peste hotare.

De la cine sa cer respect, cand la mine acasa functionarii doar ca nu ma scuipa intre ochi, cand imi cer drepturile? Cand la mine acasa mi-e frica de politie mai rau decat de infractori, pentru ca politia ma da pe mana lor? Cand la mine acasa justita este cufundata in latrina coruptiei ?

De la cine sa cer respect, cand presedintele, guvernul, primarul ma trateaza ca pe un vot si atat?

Sunt cetatean roman! Un adevarat blestem care tinde sa devina pe zi ce trece, pe an ce trece, tot mai puternic, care ne ajunge pe toti din urma, ca sa ne invete ca indiferenta se intoarce ca un bumerang, ca daca nu-ti pasa de nimeni decat de tine, nimanui nu-i va pasa de nimeni…

Sunt un cetatean roman, rusinat nu de ceea ce ne imputa italienii, noua ca natie, ci de neputinta de a ne face ordine la noi acasa, de impotenta autoritatilor, de nesimtirea lor, de prostia noastra….



P.S Acesta este un protest personal fata de campaniile declansate pe Internet prin care ni se cere sa ne batem cu caramida in piept, sa ne ascundem cu capul in pamant si sa ne declaram mandri de cetatenia noastra.

Mimi

E greu sa te desparti de unii oameni, dar la fel de greu e uneori sa te desparti de lucruri. Imi amintesc ca prima mea jucarie, un iepure de cauciuc a fost daruita la un moment dat unui alt copil. Multi ani dupa ce eu incetasem sa mai fiu un copil. Si totusi mi-a lipsit. Mi-a fost greu sa ma despart de vechea mea mobila, de patul in care deschisesem practic ochii spre lume, de bibilioteca cu "mileu", unde stiam cu ochii inchisi locul fiecarei carti, chiar si de dulapul devenit mic si neincapator pentru multele toalete de femeie matura.

Toate au ramas in mintea mea, la locul lor, ca si cum n-ar fi luat niciodata, dezmembrate, drumul ghenei de gunoi.

De Mimi insa nu pot sa ma despart. Are atata inteles pentru mine, imi este atat de draga, incat ma intreb daca nu cumva a stiut ca imi iau o masina noua. Asta pentru ca n-a mai vrut sa mearga cu cateva zile inainte ca "noua" sa soseasca in fata blocului. In rest, Mimi nu m-a suparat niciodata, desi nu a fost practic niciodata masina mea. E masina sotului meu si niciodata nu mi-a fost rau in ea (desi sufar de rau de masina), in ea am pus prima oara mana pe volan ( in poligon, pentru ca nu am carnet), cu ea am fost la munte, cu ea am facut jumatate de tara in numai trei zile si nici macar o singura data nu a dat semne ca n-ar mai vrea sa mearga. Sunt multe lucruri care ma leaga de ea, de la torpedoul in care indesam tot felul de lucruri, pana la portbagajul in care faceam curat deopotriva cu "omul" meu, de la scrumiera in care pastram fise, pana la oglinda artizanal prinsa de suportul ei.

Mimi nu e o masina oarecare. E prima mea masina, oricat ar fi de improprie aceasta afirmatie. E prima masina din viata mea, pe care am spalat-o ca tot romanul in fata blocului. E prima masina pe care am indragit-o de la cauciucuri pana la unica oglinda retrovizoare. Si daca restul lucrurilor le pastrez doar in amintire, pe Mimi n-am s-o dau niciodata. Cred ca s-ar bucura sa stie lucrul asta si ca - foarte curand - va pleca din nou din parcare...