Am gasit o Viena imbacsita, cu monumente afumate, cu sute de masini ivartindu-se in cerc prin mijlocul orasului in cautarea unui loc de parcare, cu oameni usor de caracterizat drept "ţărăşeni", asa cam ca la noi...
Dar s-o luam pe rand. Deci, in Viena nu exista locuri de parcare. Aproape nicaieri. Daca in centrul orasului, mai sunt parcarile subterane care te salveaza ( cu conditia sa scoti ceva euro din buzunar, nu putini), mai la periferie ( nu foarte, sa fim bine intelesi) nu exista nici o alternativa.
Noua ni s-a spus la hotel ca desi au parcare, este ocupata... (!!!) A fost singurul loc in care ni s-a servit aceasta explicatie, iar motivul real l-am inteles de-abia mai tarziu, cand mi-am dat seama ca localnicii insisi sunt disperati dupa un loc de parcare. Cum hotelul nu era chiar in buricul targului, iar prin jur masinile faceau curse in cerc in cautarea unui loc liber, ne-a fost clar ca probabil locurile de la hotel erau si ele date pe bani celor care locuiau prin zona si aveau o "pila". O deductie cu atat mai logica cu cat cea de la receptie ( extrem de plictisita si de expeditiva) era romanca, iar afacerea cred ca era avantajoasa : n-a reusit sa-mi explice cate locuri de parcare avea hotelul si daca toate erau ocupate de turisti.
Plin de nervi dupa ce bănănăi in cautarea unui loc unde sa-ti lasi masina fara nici un risc ( Atentie, se ia amenda si in locuri unde nu exista semnul de parcare interzisa), pornesti pe jos la plimbare sa vizitezi orasul pe indelete.
Atat cat se poate, pentru ca centrul este infiorator de aglomerat, iar mirosul insuportabil. Da, da, mirosul, pentru ca prin centru circula trasuri cu cai care se balega pe toata strada si nu strange nimeni. Asa ca daca esti mai sensibil la mirosuri, tocmai bine, faci economie la banii de mancare...
Stephans Dome a fost o mare dezamagire. Nu monumentul in sine, care nu are nici o vina ca este curatat doar pe o parte, iar pe cealalta este plin de negreala, ca si cum ar fi trecut printr-un incendiu... Dar oamenii...Dumnezeule! E plin de ... cum sa le spun... sa zicem Emo. Adica un fel de aurolaci care insa plutesc in aburi de alcool, care zac prin piata pe jos, care sunt atat de jegosi incat ti-e frica sa nu te umpli de paduchi de la ei. Sunt foarte tineri, foarte imbracati in negru, foarte suparati pe viata.
Daca i-ai ratat la Stephans Dome, ii gasesti oricand pe treptele palatului Hofburg. De un gri mizerabil si el, cu niste gradini frumoase, in care daca nu dai in nas cu Emo, sigur gasesti cel putin trei-patru perechi de ... hipioti. Da, da, da... cam asa cum ii vedem noi astia tineri prin filme, pe la Woodstock.
Ceva mai departe, pe unde se aliniaza Primaria, Parlamentul si Universitatea mai scade si jegul, se mai disperseaza si mirosul... Sunt cladiri frumoase, impunatoare...Dar, fiind Viena, cred ca se putea mai mult.
Am fost si la Schonbrunn, unde intr-adevar, ceva-ceva de la curtea imperiala mai pluteste inca in aer. As fi vrut sa vizitez palatul, insa nu stiu la ce ora inchidea.
Va jur ca nu am gasit nici macar o casa, nici macar o placuta, nici macar nu stiu pe unde era intrarea. Am banuit in prostia mea ca singurul loc unde nu cercetasem era in spatele unor garduri de tabla care imprejmuiau un fel de santier...de renovare...sau ceva de genul asta.
In schimb lumea face jogging la Schonnbrunn. Pe aleile pe care in romantismul meu desuet de feticana de pension mi-am imaginat-o pe Sisi, alergand sa-l intampine indragostita pe Franz Josef... Mda, prafuita imaginatie mai am...
La capitolul mancare, nu ratati snitelul cat farfuria de la Figlmueller.
http://www.figlmueller.at/ Merita sa cautati un pic localul, pentru ca nu este tocmai la vedere. Si nu uitati neaparat sa luati o salata specialitatea casei. Mica daca nu sunteti foarte informetati, pentru ca este...cam mare...
Despre strudel, n-as putea sa spun prea multe, desi ma asteptam sa ma indop cu asa ceva...Cred ca am ramas cu impresia de la Budapesta, iar cele de aici, de la Viena, nu mi-au facut cu ochiul. In schimb, in balamucul de pe strazile centrale, m-am refugiat intr-o cofetarie (austriecii exceleaza la capitolul asta), unde am mancat un tort de ciocolata delicios. Au extrem de multe sortimente. Am gustat si unul cu nuca, interesant si ala... Nu mi-a placut cremshnitul... poate si pentru ca era...roz si nu foarte apetisant.
Nu stiu nici azi, daca a fost ceva de vina care m-a facut sa nu vad orasul asa cum il vad ceilalti, daca asteptarile au fost prea mari si eu prea exigenta, sau pur si simplu, ca de atatea alte ori, cei care mi-au laudat Viena cu zeci de epitete au fost la shopping in perioada de solduri si au vazut orasul prin sclipirea oglinzilor din magazinele de fite.
Sper sa ma intorc intr-o zi la Viena sa ma lamuresc si poate - cine stie - sa am surpriza sa descopar acel ceva ascuns...imperial...cu stil !