JURNAL DE VACANTA (III)

RHODOS - PE SCURT


Rhodos este o insula minunata, unde locuitorii nu stiu ce sunt aia romani. Au fost uimiti sa auda ca venim din Romania, nu stiau unde vine tara asta si au fost amuzati sa afle cum se spune multumesc. Dupa mine, este cel mai frumos lucru in insula. Sau cel mai relaxant. Sa nu auzi romaneste, sa nu auzi "baga-mi-as", sa nu auzi certuri, sa nu auzi injuraturi...Era multa lume civilizata...Cred ca in curand si aici vor navali romanii... Din pacate.



Grecii din Rhodos sunt de o politete excesiva. Am auzit de atatea ori "thank you", incat in momentul in care m-am intors in Romania am avut nevoie de cateva zile sa ma reobisnuiesc cu mitocania. Ti se aduce meniul la restaurant si ti se spune multumesc, ti se strange masa si ti se spune multumesc. Cand cumperi ti se multumeste, cand doar intri intr-un magazin, ti se multumeste...



Evident, ai fi prost sa te crezi vazut de localnici altfel decat un turist tampit = sursa de profit. Dar macar te trateaza altfel decat ca pe un gunoi, cum te-ai obisnuit in multii ani de turism romanesc.



Ar fi o tampenie sa te crezi iubit de greci, ar fi o tampenie sa nu-ti dai seama cum se amuza pe seama ta, cand cumperi tot felul de prostii care n-au nici pe departe valoarea pe care ai platit-o tu. Dar se intampla acolo sa existe un fel de simbioza in care ei te prostesc cu ospitalitatea lor si tu te lasi prostit pentru ca este comod, relaxant si, pana la urma esti in concediu.



Singurii romani pe care i-am vazut au fost in avion, la venire, la plecare si la seara greceasca, organizata pe grupuri. Toti erau cazati in alte statiuni decat mine si m-am bucurat sa fie prima lasata la hotel. Restul s-au dus in treaba lor si nici nu m-a mai interesat altceva despre ei.



Oricum, cred ca foarte putini dintre ei au stat la patru stele ca mine. Toti erau cazati la hoteluri de cinci stele. Hilton, s.a.m.d. Romanul stie sa ceara cand are bani si cand este peste hotare. Acasa nu prea stie el ce ar trebui sa primeasca in schimbul banilor pe care ii plateste.



Alt roman cu care am avut nefericirea sa ma intalnesc a fost ghidul. Jumatate grec, extrem de nepriceput, mai preocupat de planurile pe care si le facea sa plece la Las Vegas...A fost un adevarat cosmar. Nici macar nu stia de unde pot sa iau autobuzul.



Din cauza lui, prima oara cand am iesit din statiune am mers vreo 15-20 de minute pe jos pana la statia indicata.De la greci am aflat la intoarcere ca exista un autobuz ( cu aer conditionat!!) care pleca si sosea chiar in fata hotelului meu. Multumiri ghidului care m-a ajutat sa ma bronzez pe drum, prin soare!!!



Oricum peisajul este extraordinar, serviciile sunt OK ( nu va asteptati ca la 4 stele sa fiti serviti de 4 stele, mai degraba de vreo 2 juma' sau hai sa zicem 3), oamenii sunt primitori, iar mancarea este extraordinara. Merita sa fugi de la noi si sa te intorci cu bateriile incarcate.






Si revin. Nu sunt deocamdata romani pe acolo si nu veti intalni decat britanici ( au chiar localuri specifice) si nordici cat cuprinde. De-a dreptul relaxant.

(Va continua)

JURNAL DE VACANTA (II)

MAREA DE TURCOAZ

Cred ca am fost destul de sceptica prima oara cand am auzit de culoarea marii la greci. Poate si pentru ca am fost in suficiente locuri sa ma conving ca marea e tot mare oriunde te-ai duce, prima mea dezamagire fiind ... Tireniana. Pentru cei la fel de sceptici ca si mine, iata cateva amintiri...de turcoaz.







Nu va lasati insa, pacaliti, in larg...este albastru, in adevaratul sens, in cel mai pur sens al acestei culori...Fara cuvinte.

JURNAL DE VACANTA (I)

INSULA SOARELUI

Are toate calitatile ca sa-si merite numele si nu se poate sa nu te marcheze un sejur pe una din plajele sale. Fie cu nisip la malul Mediteranei, fie cu pietricele care-ti dau de furca la malul Egeei, plajele din Rhodos reflecta culoarea turcoaz a apei in sufletul oricui vine sa se relaxeze pentru cateva zile. Si nu poti sa nu iei aceasta amintire acasa pentru totdeauna.



I se mai spune si paradisul wind surferilor pentru ca se afla la intalnirea Mediteranei cu Egeea, o chestie pe care n-am s-o inteleg niciodata, pentru ca mintea mea refuza sa priceapa cum se stabileste pana unde e Mediterana si de unde incepe Egeea. Dar curentii isi fac treaba, la fel si vantul si pana la urma este o gaselnita turistica importanta pentru ei.



I s-ar putea spune linistit insula de foc, pentru ca pe alocuri ai impresia ca soarele este la o aruncatura de bat deasupra ta si te frige la propriu... Asta se intampla insa departe de mal, acolo unde briza nu te mai ajunge. Merita insa sa faci o croaziera de o zi...Asta daca esti suficient de indragostit de apa ca sa nu te deranjeze faptul ca mare lucru nu e de facut. Cine alege o croaziera mai mare...ferice de el.



Rhodos este o insula atipica si nu degeaba ii spun grecii "insula straina". De-abia departe de capitala am gasit ceva din alb-albastrul Greciei :



In Lindos, la aproximativ doua ore de mers pe mare. O experienta unica, dar si obositoare, confirmata chiar de un localnic. La intoarcerea la hotel, afland pe unde ne-am perindat, una dintre gazde a replicat : Hot, isn't it? Si a ras.



Pentru finalul acestei parti, sa nu uit de magarusii din Lindos, obligati sa care toti turistii supraponderali si speriati de miscare... Stiam despre ei si ma tenta enorm sa ma las urcata pana sus, pe Acropole de un magarus, dar...pana la urma n-a fost sa fie. Si nu sunt sigura ca regret...



(Va continua)

JURNAL DE VACANTA

Ca-n vacanta nu-i nicaieri, asa ca merita o rubrica speciala, dedicata zilelor petrecute departe de casa, dar si de griji, stress, nervi... Stiti voi...Cat de curand, deci!

EMIGRAREA NOASTRA CEA DE TOATE ZILELE

N-am cum sa nu ma intorc la povestea asta cu datul fuga pe afara sa ne capatuim, cu orice pret, pe orice salariu mizerabil, in baraci in care si porcii s-ar simti incomod sau in palate in care ni se permite sa stergem praful...cu grija sa nu murdarim ceva cu balcanismul pe care-l purtam ca pe o plaga....

Cu pretul parintilor fericiti ca-si pot carpi batranetea cu pomana strainilor pe care copii o trimit acasa, cu pretul odraslelor care-si traiesc copilaria cu promisiunea unei agoniseli cand s-or face mari, cu pretul umilintei crancene pe care o suportam in numele banilor.

De-asta nu pot si nu cred in lacrimile romanilor de afara. Nu cred in barbiile care incep sa tremure in fata camerelor de luat vederi, in timp ce buzele pocesc limba romana cu accentele limbii de balta, invatata pe la periferiile oraselor unde isi gasesc loc.

Imi amintesc isteria generata de faptul ca la un moment dat guvernul a decis sa nu-i mai lase sa plece inapoi pe cei care al caror timp de sedere in strainatate expirase de mult. Am privit uluita revolta ca nu se mai pot intoarce in tara de unde ar fi fost azvarliti ca ultimii oameni, daca cineva ar fi ajuns la ei sa le verifice pasapoartele...Mare nebunie...Sa-i lasam pe romani sa umple lumea cu rusinea dosului descoperit cu care au plecat de acasa, sa-i lasam sa stea acolo, pana cand umplu aia trenurile cu ei si ni-i trimit acasa....

Asta a fost insa de mult, cand nu eram si noi europeni. Dar eu altceva vroiam sa spun : in acele zile, o femeie la granita urla cat o tineau rarunchii : noi abiamo...ăăăă ...avem...ăsta...come si dice...no so...permisso di soggiorno...suntem acolo de sase mese....CE???? In sase luni ai uitat sa vorbesti romaneste...?!! In sase luni ai stat numai cu straini de nu mai stii cum se zice la...grebla...Gretos !!! De o mie de ori, gretos!

De-asta nu ma impresioneaza dorul de casa, de-asta nu mai cred in nimic ce are legatura cu Romania si cu oamenii de aici. De-asta mi-e din ce in ce mai greu sa-i recunosc pe cei care chiar au un rost pe alte meleaguri si care s-ar intoarce, si pentru care dorul de casa nu e o forma indecenta de a se baga in seama. De-asta mi-e greu sa-i deosebesc de cei care DOAR isi muta inutilitatea si foamea de bani peste granita.

Orgoliul prostesc

Ma macina acest subiect de catva timp, insa de-abia azi mi-am gasit timp sa-ncerc sa mi-l explic. Orgoliul prostesc este poate cea mai paguboasa atitudine in societate. La propriu si la figurat functioneaza la fel.

Daca in situatiile in care se aplica de minune vorba cu prostul care nu e prost destul, daca nu e si fudul, te limitezi sa constati o evidenta care nu poate fi negata si treci mai departe, in alte cazuri, parca-parca iti vine sa te opresti si sa-ti faci cruce.

Cel mai intalnit orgoliu prostesc este cel permanent contrariat. Permanenta suspiciune ca cineva are ceva cu tine, sau nu te apreciaza asa cum ar trebui...sau, sau, sau. Oamenii astia care gandesc asa nu cred ca sunt tampiti prin definitie. Banuiesc pe undeva un complex de inferioritate, in unele cazuri complet nejustificat, care determina o exacerbare a orgoloiului pentru compensatie. Asa ca dupa ce ca personajul, dintr-un motiv sau altul, se simte prost in pielea lui, ii mai face si pe altii sa-l perceapa, conform gresitei lui pareri despre sine.

Sa zicem ca ai un/o prieten/a cu care iesi la o cafea. Un cuvant e suficient sa-si iasa din minti...Poate i-ai pomenit despre cineva care s-a ingrasat...si deduce ca faci aluzii. Sau poate te-a mancat limba sa vorbesti despre ratari financiare, asa ca te pune la punct cu bilantul sau contabil intotdeauna excelent...Si peste toate, evident, nu mai vorbeste cu tine.

Sau ai un coleg, care se crede persecutat si de sefi si de subalterni...de toata lumea. Trebuie sa cantaresti cu balanta de farmacie ce spui, ca altfel s-ar putea sa se simta jignit/a in ... orgoliul prostesc.

Nu inteleg de ce oamenii confunda demnitatea cu orgoliul. Orgoliul este atunci cand ai despre tine o parere mai buna decat despre altii, sau cand te autosugestionezi ca este asa.

Orgoliul prostesc nu suporta critici, nu suporta cuvintele dure, nu suporta sa i se spuna ca nu este perfect din toate punctele de vedere.

Demnitatea este cea care stabileste limita pana la care compromisul social poate sa mearga. Orgoliul in schimb este cel care stabileste pana unde poate merge o relatie sociala, sau DACA poate exista pana la urma.

Cei care sufera de aceasta grea povara sunt de cele mai multe ori singuri. Prietenii sunt azi, maine nu sunt, iar in jurul lor roiesc oameni care au tot interesul sa le faca jocul...adica sa-i ridice in slavi ca pe zeii olimpieni.

Oamenii obisnuiti NU SUNT ZEI si cei cu bun simt nici nu vor sa fie tratati ca atare. Criticile sunt facute sa fie cel putin ascultate si macar 30 de secunde poti sa te gandesti la ele, sa vezi cat de reale sunt... Chiar si cand te face cineva prost, tot merita sa te intrebi daca nu cumva ai actionat prosteste...Pana la urma, prostia loveste in fiecare, fie ca este numai pentru cateva minute sau pentru o viata...

Sunt momente in care ma intreb pana unde merge orgoliul si de unde incepe de fapt prostia crasa....