FERRARI - LUXURY CAR SHOW

Si intr-o alta ordine de idei, abandonat in mijlocul salii, Renaultul cu care - cica!!! - au castigat campionatul mondial din 2005. Ia priviti, materiale originale pe el!!!

SUB SEMNUL REFERENDUMULUI

JURNAL DE "ABSENTEIST"

(Intamplarile din acest material sunt aproape autentice, insa nu mi le asum decat ca...barfa, "din auzite". Autorul jurnalului este "compus", dar veritabil!)

Luni – 14 mai
DIMINEATA

M-am trezit cu fata la cearceaf. Iar o saptamana de dus la serviciu, iar trebuie sa caut niste bani, sa ma imprumut pe la prieteni, sa le support morala, ca de ce cheltuiesc atat.

PRANZ

Am mancat o pizza rece la care a renuntat un coleg, care-si cumparase prea multa mancare. Ma simt ca un caine care asteapta sa pice un os. Am baut o cafea cu un amic care mi-a spus ca sunt inconstient sa nu vreau sa merg la referendum. Mi-a spus ca o sa vad io cand o sa se intoarca comunistii la putere… Care comunisti, am intrebat el. S-a uitat lung la mine si mi-a spus : da-te dracu’ ca esti cu ei, se vede pe fata ta. La sfarsit mi-a dat totusi niste bani imprumut, cu care sper sa spuravietuiesc vreo doo zile. Baiat bun.

SEARA

Am cheltuit jumatate din banii imprumutati la pranz. Am fost la o carciuma, la aniversarea casatoriei unor prieteni. Nu stiu daca as fi baut asa de mult, daca nu s-ar fi certat mesenii pe seama referendumului. Ne-am impartit intre oligarhi si anticonstitutionali si ne-am porcait cu voce tare. Cred ca am facut senzatie printre betivii de pe acolo, ca se uita lumea la noi ca la spectacol. Am aflat ca prietenii mei care se aniverseaza vor pleca la tara. Au ramas someri si nu mai au cu ce plati chiria pe garsoniera unde stateau. O sa-mi lipseasca. Sper sa reziste impreuna, pentru ca dupa cate am vazut aseara, referendumul asta ii duce clar la divort.

Marti 15 mai

DIMINEATA

Am ajuns tarziu la serviciu, pentru ca n-am reusit sa ma trezesc, dupa bauta de aseara. Nu era nimeni cand am ajuns eu, asa ca n-a bagat nimeni de seama. Secretara directorului mi-a zis ca ma asteapta seful la o intrevedere intre patru ochi. Am un morcov cat statuia libertatii in partea aceea sensibila.

PRANZ

M-am linistit. Nu ma da afara. Mi-a dat sa semnez actul aditional la contractul de munca,cu noi insarcinari, pentru ca un coleg si-a dat demisia. Cica pleaca afara, are o oferta. Am intrebat daca imi da si niste bani in plus, dar cred ca a crezut ca e o gluma. A ras si mi-a spus confidential ca s-ar putea sa intarzie plata salariilor, ca are banii blocati in nu stiu ce titluri… N-am inteles mare lucru. M-a intrebat insa ce cred de povestea cu referendumul. Pai, nu cred nimic. A fost revoltat. A zis ca asa nu se mai poate. Sa ne ducem toti si sa-l dam jos pe presedinte, ca sa mearga tara mai bine… A mai zis multe, dar io ma gandeam ca trebuie sa platesc ratele la banca si daca nu-mi da banii in ziua de leafa, eu ce fac?

SEARA

A venit o matusa pe la mine, in trecere. A venit in Capitala sa stea cateva zile. Cica se duce la miting, nu stiu cand. A, si mi-a zis ca nu mai vorbeste cu sor-sa ( adica mama), ca il sustine pe marinar. Auzi!!! A uitat cand au stat amandoua la coada in ’90 sa voteze FSN-ul. Ferice de mine ca eram prea mic sa votez atunci. N-am scapat oricum de reprosuri. “Sa nu te duci tu, mama, la vot…se poate? Sa-i lasi pe astia sa-l voteze? Tu nu ai nimic de spus?” M-am gandit bine: nu, nu am nimic de spus.

Miercuri, 16 mai

SEARA

O dimineata de c…t. O zi de c…t. Nici nu vreau sa ma gandesc. M-am certat cu M. Am luat cina impreuna. Am facut niste tagliatelle cu fructe de mare…Lumanari, vin alb rece…Tot tacamul. ( Iar m-am bagat in datorii, dar vroiam sa se simta bine la mine! Vreau si io sa ma asez la casa mea si cine stie…) Dar acum s-a terminat. Nici nu vrea sa mai auda de mine. Lua-le-ar dracu de fructe de mare. Ca de la ele a plecat tot. Ca si-a amintit anul trecut cand am fost la terasa aia, pe faleza, la Mediterana. Ca ii aminteste ce zile minunate am petrecut. Apoi si-a adus aminte de croaziera si de cat de frica ii era sa nu aiba rau de mare, sa strice totul. Dar ce bine ca nu a fost asa….Si io i-am zis ca e un adevarat lup de mare. A ras si mi-a spus ca are stofa de presedinte. Dupa care m-a intrebat daca as vota-o. Si io i-am zis ca daca m-as duce la vot, as vota-o. Adica, cum? Nu ma duc la vot? Nu prea cred. Nici acum la referendum? Mai ales acum la referendum. Atat!!!!! N-am mai recunoscut-o. Ce-a fost la gura ei…mama-mama. Mi-a explicat o jumatate de ora cum e cu Parlamentul si aia care fac si desfac acolo pe pielea noastra, cum vor sa-l discrediteze pe presedinte ca sa le mearga lor afacerile, mi-a trecut in revista tot guvernul, cu toate veniturile si averile fiecarui ministru in parte. Degeaba. N-a vrut sa inteleaga ca nu mai pot eu de referendumul lor si ca oricum deznodamantul nu e nici un secret si in plus ca in week-end ma duc la curse si ca n-am nici un chef sa ma duc la vot, ca oricum nu sta tara asta in votul meu. A plecat si nu mai raspunde la telefon. Sa mor daca inteleg ceva. Ce i-am facut?

Joi, 17 mai

DIMINEATA

N-am inchis un ochi toata noaptea. Am sunat in continuu la ea, dar cred ca si-a dat telefonul pe silent ca nu mi-a raspuns. Fir-ar al dracului de referendum!

SEARA

Am muncit ca un sclav azi. Se pare ca nu o sa ne dea totusi bani luna asta. Ce dracu’ o sa fac? Plus ca e o atmosfera la serviciu… Mai bine imi luam liber saptaman asta. Toata lumea se uita crucis la toata lumea. Toti ma intreaba cu cine votez… Ce mama dracului sa le spun? Orice as zice, tot nu e bine. Nici nu stiu, care cu cine tine si nu vreau sa-mi stric relatiile. Dar, cred ca am reusit sa-i supar pe toti. Adica, daca ziceam ori ca DA, ori ca NU, macar imi ramaneau jumatate din prieteni. Asa sunt dusmanul tuturor, pentru ca nu-mi pasa.

Vineri, 18 mai

PRANZ

Doamne, mai e o zi si scap. M-au innebunit. Au innebunit toti. Presedintele de scara mi-a spus dimineata ca trebuie sa-mi mut masina, pentru ca locul ala i s-a dat unui vecin. Pai, am si io cerere la primarie. Asta este, mi-a spus. Lasa, ca va duceti sa-l votati toti pe ala si va da el loc de parcare… Cred ca a mai zis si fir-ati ai dracului, dar nu sunt sigur.
A venit si var-miu din Spania. Are niste trebi pe aici si mi-a zis ca e musai sa ma duc la vot, ca ma ia el pe sus si ma duce. Adica, ce, n-am nici atata constiinta …? Pai, cred ca n-am. I-am cerut niste bani. A zis ca n-am pentru ca sunt un bou si stau aici in Romania, d’aia. Dupa care mi-a zis ca ei acolo voteaza toti NU. Asa si? Pai, da, ma, dobitocule, ca pe noi ne intereseaza ce se intampla cu tara asta, nu ca pe tine. Pai, zic, atunci de ce nu ai ramas aici? De prost ce esti tu, ma. Pai de ce sa stau sa-si bata astia joc de mine? Decat sa ma scuipe un amarastean d’asta de patron, mai bine spal veceuri, ba, da’ stiu ca sunt la patron strain. N-am inteles logica. A zis ca vine maine seara sa verifice daca am stampila pe bulletin.

SEARA

Era sa-mi iau bataie de la unul in piata. Vroiam sa cumpar niste rosii si stateam ca omul la coada. Vorba vine, eram vreo trei amarati…Si vine unul cu gura mare si zice : o sa va dea m…e la toti, TB dupa ce iese la referendum. Cred ca se certa cu un altul, dar nu am inteles prea bine si cand a inceput sa strige Basescu! Basescu! s-a pomenit cu o ceapa, aruncata de nu stiu unde. A iesit un scandal, ala a crezut ca io am fost autorul agresiunii, m-a facut comunist si oligarh si mi-a facut multe recomandari cu tenta sexuala in parteneriat cu premierul si cu mogulul de la televiziunea aia… Am scapat cu ajutorul unui bunic, care s-a bagat in fata mea si i-a zis scurt : lasa, ma, baiatul, ca n-a dat el, apoi incet catre mine. "Astia cu TB sunt periculosi, n-ati vazut cum a fost cu Gusa.." N-am vazut cum a fost cu Gusa, dar am ramas fara rosii.

SEARA SI MAI TARZIU

A sunat M. Sunt fericit. Credeam ca nu mai vrea sa auda de mine. Ma rog, si-a propus sa ma convinga sa merg la vot, ca sa fiu si io cetatean in randul lumii. Asa ca vine la mine in noaptea asta si maine mergem amandoi la vot… Acu-acu tre’ sa pice, iar io habar n-am ce sa fac la referendum, daca ma duce acolo. N-am nici o opinie, ce e atat de greu de acceptat? Ce, io ma supar pe ea ca nu tine cu echipa mea favorita de F1, sau ca nu se uita la rezumatele de la raliuri? Sper sa scap, dar nu stiu cum.

Sambata, 19 mai

SEARA

Sunt fooooaaarte fericit. S-au inchis urnele si n-am trecut pe acolo!!! Nu credeam sa ma bucur atat de tare ca n-am votat. Pentru mine era o alegere simpla, dar s-au mobilizat atatia oameni in povestea asta… incat sunt mandru de mine, ca am rezistat! Am un sentiment de usurare. Sper ca M. sa ma ierte pentru ce am facut… Am pus la cale un mic complot cu o prietena comuna si am trimis-o de acasa de dimineata, tare… Pe urma, cand ne-am intalnit, pe la pranz in oras, i-am spus ca am votat. M-a crezut si a zis ca nu-mi cere buletinul ca sa-mi arate ca are incredere in mine. M-am simtit destul de prost, dar e singurul lucru cu care am mintit-o. Pana acum, cel putin. Pai, ce nu am si io voie sa fac ceea ce vreau, sau mai precis sa nu fac??! Ma duc sa ma culc, ca maine o sa-mi sara iar toti in cap, ca de-aia n-a fost prezenta la vot, din cauza mea. Noapte buna! Si liniste, ca alegeri, or sa tot fie.

P.S. A, n-am mai ajuns la cursa, pentru ca un prieten care mi-a promis un bilet, s-a razgandit si a zis ca pe gratis nu poate, ca n-are de unde. Io bani n-am avut, asa ca … bine ca am televizor. In pauze, ma uit la rezultatele de la vot… GLUMESC!GLUMESC!


Intamplarile din acest material sunt aproape autentice, insa nu mi le asum decat ca...barfa, "din auzite". Autorul jurnalului este "compus", dar veritabil!

UNDE FUGIM DE NOI?

Ar fi trebuit sa scriu : unde fugim de prostie? Ne sufoca prostia, incep sa cred ca este molipsitoare, simti ca iti iau foc circuitele cand vezi atata prostie, etalata cu tupeu drept profesionalism, cultura, inteligenta pura...etc.

Pe mine ma innebuneste prostia. Ma innebuneste multimea din jurul meu care duhneste a prostie, care trambiteaza cu vehementa faptul ca nu este apreciata la adevarata valoare, care - CULMEA ! - se inghesuie sa emigreze pentru ca aici nu se poate realiza. Fuga de Romania mi se pare, in sine o prostie. Nu pentru ca eu o consider de neacceptat; asta este ceea ce simt eu, nu o impun nimanui si nu judec pe nimeni pentru ca nu gandeste la fel. Mi se pare o prostie pentru ca fuga "afara" este o iluzie pentru care ne vindem certitudinile care ne tin in echilibru.

Eu una n-as putea sa plec niciodata. In primul rand pentru ca am radacini prea adanci pentru a le smulge. Apoi pentru ca imi cunosc adevarata valoare si ma pot privi fara probleme in oginda, la orice ora, fara sa am nevoie de aprecierea prosteasca din jur. Pentru ca n-am nevoie de bani multi ca sa fiu mai om. DAR CEL MAI IMPORTANT, pentru ca nu ma simt in stare sa ma inham la jugul de imigrant.

Imi asum cu responsabilitate totala, privirile crucise pe care eu insami le-am aruncat imigrantilor, cand eram in concediu "afara", imi asum toate opiniile negative pe care le am despre cei care fac supremul compromis de a se smulge de acasa pentru o speranta fara contur. Si, cand eu insami am aceste ganduri, ce le pot cere localnicilor, "indigenilor", oamenilor de acolo?

Dar nu ma revolta - sa fiu bine inteleasa - care-i duce pe unii departe de tara, pe cei mai multi mirajul banilor, ca doar este un lait-motiv care ne strabate intreaga existenta. Ma revolta prostia care se crede inteligenta, nesimtirea care se pretinde neinteleasa, mitocania si balcanismul care se duce "afara" pentru ca AICI NU ESTE APRECIAT.

Cum sa nu te sufoci de revolta cand vezi in jur atatia oameni fara nici o pregatire, fara nici un capatai, fara nici un Dumnezeu, care-ti predica lectia emigrarii ca pe suprema izbavire de Romania? Oare cat de departe putem fugi de noi si de prostia noastra? Cine ne poate izbavi de mizeria in care ne complacem, fie ca decidem sa traim in Berceni, sau in suburbiile Romei ori Madridului ?

Eu raman aici, asta e sigur. Cu salariul meu mai mic decat al altora, dar si mai mare decat al altora. Cu nedreptatile zilnice cu care ma bat pentru o farama de demnitate. Cu sentimentul cald, care-mi vindeca toate ranile, acela ca sunt ACASA. Si sentimentul asta nu l-as da pe nici o cariera din lume, pe nici o casa, nici o masina...etc, din lume, dintr-un oras in care mie mi-ar fi permanent rusine ca sunt romanca si am dezertat din tara asta pe care - sincer - nu dau doi bani.

Sadicul in halat alb

Nu suport durerea de dinti. Nu-i suport pe stomatologi, asa cum nu-i suport in general pe doctori. Stiu ca pare o banalitate, dar cand vine omul in alb peste tine, sau - mai precis - n-ai incotro si dai tu buzna peste el, platitudinea asta de tocmai am zis-o iti schimba viata, fie si pentru cateva minute, cate or fi ele, de se indura sa te examineze.

Sa ma intorc totusi la stomatologi. La ei si la stupidele reclame la pasta de dinti. Unde sunt dom'ne dentistii aia care recomanda sa te speli pe dinti cu aia ca face si drege si n-o sa mai ai carii, si n-o sa mai...bla-bla. Pai, in primul rand, e ilogic. De ce ar vrea ei sa n-avem carii? Ca sa-si inchida cabinetele, sa se retraga la tara si sa creasca gaini? Chiar atat de tare sa-si urasca ei insisi meseria, de vor sa scape de pacienti?

Eu n-am gasit nici unul din astia. Am dat insa peste tot felul de incompetenti, plini de iluzia propriei valori, care mi-au masacrat cateva bucati masele si mi-au ciuruit gingiile cu anestezic, ca sa nu mai stiu cat de prost isi fac treaba. Si am umblat prin multe cabinete, pentru ca, din nefericire, am niste dinti destul de vulnerabili, desi m-am spalat cu pasta d-aia, si cu d-aia...

Actualul meu dentist este sadic. E convingerea mea profunda, pe care mi-o consolidez dupa fiecare vizita. Nu-l intereseaza daca te doare, daca suporti, nu-l intereseaza ce vrei. Ii place sa provoace durere. ( Cred ca e musai sa-ti placa, daca vrei sa-ti petreci restul vietii sapand cratere in dintii oamenilor, in pofida urletelor si a urii pe care ti-o atragi.) Deci, e sadic. Sau...foarte nesimtit.

Si acest dentist al meu are o obsesie. Nici o pasta de dinti nu e buna! El zice sa ma spal cu sare pe dinti. Atata stie, atata zice la toata lumea. Da-i cu sare pe gingii. Desi ne-a spus la toti ca o sa ne pierdem inevitabil toti dintii, pentru ca asta e trendul acuma, asa cum e si stresu', ...dar musai cu sare. Vreau si io sa ma duc la un dentist din aia de la tv, aia care povestesc cum e cu dintii sensibili - in realitate, stomatologii cred ca asta e un moft 0- cum e cu gingiile mai sanatoase, chestii din astea. Dar nu cred ca stomatologii astia de la tv exista cu adevarat. Pai, daca ar avea cabinet si tarla de pacienti la usa, ar sta pe la castinguri pentru o reclama de...t?

Stiu, e un subiect plicticos si profund neplacut pentru toata lumea, dar, SERIOS, nu suport durerea de dinti. Si nu-i suport nici pe stomatologi. Mai ales pe al meu. Mai ales ca saptamana viitoare ma duc de buna voie sa-mi sparga cu freza dintii din fata. Si nu suport ideea ca-i face placere. Adevarul este ca , din toate aceste motive, nu ma mai suport nici pe mine.

MIZANTROPIE

Cred ca pe zi ce trece ma afund intr-o criza de mizantropie. In cel mai originar sens al cuvantului, in cel mai urat si mai strain pana acum de mine. Tema orasului care m-a napadit data trecuta este unul din efectele acestei crize. Tema imbulzelii, a aglomerarii stupide, a extinderii pe orizontala si pe verticala si a numarului de oameni care creste fara limita, peste limita, inconstient.

Se poate sa mi se traga de la haosul capitalei care se inrautateste pe zi ce trece, se poate sa mi se traga de la “Cavernele de Otel” a lui Asimov pe care tocmai l-am descoperit, sau de la cei din jurul meu pe care ii vad dezumanizandu-se pe zi ce trece, pe clipa ce trece. Ma scoate din minti indiferenta, "je m’en fiche-ismul", agresivitatea, egoismul care parca i-a scos din minti pe toti. Suntem unul pentru unul, eu pentru mine, poate sa te ia dracu’ pe tine aproapele meu, pentru ca - victorie ! - iti voi supravietui si voi stapani la nesfarsit petecul asta de planeta sau ce a mai ramas din ea.

Aceasta superioritate pe care o clamam cu iresponsabilitate, aceasta culme a desavarsirii pe care credem ca am atins-o ca omenire in general, ca specie si ca indivizi in parte... Mancati de boli si de nesfarsite lupte perfect stupide, in numele proprietatii, al drepturilor...oricare ar fi ele si - culmea ! - al religiei, oricare ar fi ea. Toleranta zero cu toata lumea si bani. Iata ceea ce ne calauzeste prin viata, pe cei mai multi dintre noi.

Poate ca multi dintre cei care s-au speriat peste noapte de cazul unei tinere care a murit pentru ca s-a suprasolicitat, vor arunca cu pietre dupa ce vor citi, dar imi asum toate randurile in numele crizei mele de mizantropie. Este pledoaria mea pentru om, omul in esenta lui buna, nu cel pervertit la mercantilism pana in cele mai profunde trairi. Traim, de fapt traiesc, pentru ca vorbesc exclusiv in numele meu, printre oameni obsedati de bani. Oameni care au cate doua servicii, trei, cate este nevoie, care muncesc cate 16 ore, 20 de ore pe zi pentru salariu, comisioane, onorarii, oameni care nu stiu ce este timpul liber, si care nu mai au timp sa faca ceva cu banii pe care ii aduna. Oameni carora nu le mai pasa de nimeni, intr-o lume in care dragostea este cea mai cautata marfa, in care casniciile se fac pe hartie, cu bilantul contabil in fata, cu parinti care isi indeamna progeniturile “sa se ajunga” cu pretul trupului, cu pretul sufletului, nu conteaza. Pe oamenii acestia sa-i iubesc? Care oameni? Masini de facut bani, poate. Masini, punct.

Din ce in ce mai multi, din ce in ce mai inghesuiti, din ce in ce mai straini unii de altii, pe masura ce ne apropie, inevitabil lipsa de spatiu. Cat o sa ne mai inmultim? Pana cand ?

Pana cand “ceva” ne va opri, vrand-nevrand. N-a fost sa fie SARS, n-a fost sa fie gripa aviara. Dar ceva este cazul sa ne opreasca. Si teama ancestrala de catastrofa este singura care inca ne mai face sa tresarim. Teama ca o sa ne ia dracu’ pe toti, in totalitatea noastra, ca si cum individual am fi nemuritori. Traim ca si cum nu am sti ca suntem temporari si ne simtim mici doar in fata unui mare dezastru. Traim ca si cum NU AM STI -( parca Camus spunea asta)- amagindu-ne cu amanarea “acelui gand”.

Ne impietreste insa de groaza ipoteza extinctiei. De parca pana acum, macar un singur om ar fi reusit...sa scape!

Vreme trece...

Nici nu stiu cum a trecut timpul. Mai putin placut decat mi-as fi dorit, insa trec toate...parca mi se pare uneori ca sunt propriul meu spectator, uitandu-ma la viata mea, din viteza unui rapid, pe geamul mai mult murdar. N-am mai putut sa scriu nimic, pentru ca n-am avut linistea sa ma intorc la mine. Dar ...vremea trece...trece...Si daca ma uit la ultimul post, constat ca florile s-au scuturat, s-a umplut orasul de verdeata, ne pregatim de referendum, ne pregatim de cursa din jurul Parlamentului, ne imbulzim ca niste insecte debusolate prin culoarele triste de la metrou si peste toate ramane PRAFUL BUCURESTEAN. Cel mai bun simbol al unui oras care parca nu ne mai incape, unde daca nu claxonezi nu esti sofer, daca nu te imbracesti la urcarea in autobuze nu esti un adevarat "calator", daca nu te plimbi zanatec prin centrul orasului la orice ora din zi si din noapte nu esti "cosmopolit"... Orasul asta care ajunge sa ma sufoce, care ma aduce la disperare, din care - recunosc - n-as putea sa plec niciodata. E ca un viciu, pe care nu am suficienta vointa ca sa-l inving. M-am obisnuit cu viermuiala asta lipsita de sens, cu interminabila asteptare la semafor, cu soferii care ma injura cand trec pe verde pe "zebra", cu soferii pe care ii injur cand "croseteaza" pe strazi inguste si superaglomerate, cu mitocania asta de capitala plina de indiferenta si de agresivitate. Imi place linistea, dar imi place sa caut linistea in acest vacarm al orasului. E ca o oaza pe care o descoperi dupa o lunga si insetata calatorie prin desert. O oaza pe care o gasesc acasa, intre termopane, pe noua mea canapea, citind o carte pe care o culeg cu drag din noua mea biblioteca nu inainte de a-mi admira toata casa, renovata, curata, modernizata...in ton cu orasul pe care il vreau pentru cateva ore departe. Si...implacabil, praful care se aseaza peste toate astea zilnic, indiferent cu ce as lupta impotriva lui, imi aduce aminte ca jungla bucuresteana, e doar la cativa centimetri...dincolo de geamul dublu!