Catelusa care a murit sub ochii nostri

Acum aproxiativ un an, in fata cladirii unde lucrez a aparut o catelusa. Pe langa ceilalti doi - trei caini care-si faceau veacul pe acolo, de dragul unui blid de mancare. Era inca pui dupa spusele cunoscatorilor si mai mult ca sigur fusese crescuta intr-o casa, nu se nascuse pe strazi. Si asta pentru ca in timp ce ceilalti caini hapaiau cam tot ce li se dadea, asta mica prefera mancarea gatita. Ori crescuse intr-o casa, ori o hranisera niste oameni cu mancare din asta de-a noastra. Nu stiu, cert este ca fiind pui era extrem de "independenta", sa-i spun asa. Nu prea venea cand o chemai, ii placea sa se joace cu mancarea si mai ales latra la toata lumea care trecea, antrenandu-i evident si pe ceilalti caini.

Am uitat sa spun ca suntem o institutie plina de iubitori de animale. Nu, nu ma numar printre ei. Nu consider ca trebuie sa ma pup in bot cu un animal sau sa dorm in acelasi pat cu el ca sa fiu un om mai bun. Si da, mi-am dorit tot timpul un caine, pentru ca nu am avut frati si mi-ar fi fost o buna companie. Dar nu am avut cand eram mica, iar acum nu ar putea sa tin in apartament o valiza de par... Sa ma scuze toti proprietarii de caini. Daca as avea insa o casa mare, o curte, probabil ca mi-as lua un caine. Poate doi... Nu stiu, nu voi fi probabil niciodata pusa in aceasta situatie...

Dar sa revin. Cateaua asta mica era preferata colegilor mei. Oricat le-am spus sa nu o invete sa intre inauntru sau sa se tolaneasca pe scari. Pana la urma suntem o institutie publica si nu cred ca sunt multi oameni extaziati sa faca slalom printre caini ca sa intre... Nu m-a ascultat nimeni. Cateaua era "a lor" si nu cumva sa ne atingem careva de ea. DAR NIMENI NU A LUAT-O ACASA! NIMENI. Desi era un pui si desi era un caine frumos. Imi pare rau ca nu am nici o folografie cu ea. Dar chiar era un caine frumos si promitea sa se faca unul si mai frumos.

Intr-o zi, cateaua nu a mai aparut. Prea putini au fost cei care s-au ingrijorat. Multi au crezut ca a plecat cum a venit. Dar nu era asa. Catelusa noastra zacea aproape moarta, la mica distanta de intrarea unde era "favorita tuturor". Cineva, nu stim cine, o lovise. Nu cunosc toate amanuntele, insa stiu cu siguranta ca animalul ala a zacut o zi intreaga, fara ca cineva sa se intereseze de el. De-abia pe seara s-a gasit cineva sa o ia cu masina sa o duca la un doctor. Avea hemoragie interna si nu au mai putut sa-i faca nimic. Au adus-o inapoi si au asteptat sa moara. Apoi au ingropat-o.

Mai, iubitorilor de animale. Asta e soarta cainilor fara stapan. Batuti, calcati de masina, otraviti, muscati de altii, cu rani si mizerie pe ei...cersind un blid de mancare.

Bine ca puteti dormi linistiti noaptea.

P.S Iar pentru cei care sustin ca euthanasierea cainilor este o crima, imi pare rau sa spun, dar nici gaina din curte, nici porcul din cotet, nici vaca de la abator nu au nici o vina. Nu musca, nu fac rau nimanui si nici nu ne pasa. Pentru ca animalele alea trebuie sa moara pentru friptura din blidul nostru. Halal morala, ce sa zic. Ca stevia si spanacul nu sunt bune, nu ?

MAJORITATEA NE-AM SATURAT DE MAIDANEZI!

M-am uitat din nefericire in aceasta seara la o emisiune plina de profesionalism si deontologie profesionala, pe Realitatea TV, in care era dezbatuta problema cainilor vagabonzi. Eterna problema a cainilor vagabonzi. Astia de care ne-am saturat.

MAJORITATEA NE-AM SATURAT DE MAIDANEZI!

La deosebita emisiune nu a fost invitat nimeni care sa sustina o solutie cat de cat realista pentru a scapa de animalele nedorite de pe strazi. Nimeni. Erau doar profesionisti ai bla-bla-ului care ne-au spus cat de buni sunt cainii si cat de rai sunt oamenii. Cum atunci cand esti muscat de caine, nu cainele e de vina, ci tu...Haida, de...

Pai atunci propun sa-i euthanasiem pe cei care au fost muscati. Pentru ca ei sunt de vina. Si mai ales pentru ca sa nu mai tenteze vreun inger din asta de maidanez sa-l muste iar. Daca l-a facut pe caine sa-l muste atunci sa plateasca! Nu e corect?

Eu cred ca lumea este nebuna. Si noi majoritatea nu vorbim niciodata. Cum dracu se face ca oamenii normali nu sunt auziti niciodata?

Eu vreau sa spun un singur lucru. In Bucuresti traiesc aproape doua milioane de oameni. Si daca e sa ne uitam in gura astora care-i pupa sub coada pe caini, toti bucurestenii sunt mari amatori de dulai la usa blocului.

Pai de ce naiba nu se gasesc 40 de mii de iubitori din astia de animale, ca sa-i ia pe cei 40 de mii de caini vagabonzi, cate o bucata acasa la ei?

Pentru ca sunt toti niste farisei! De asta. Si oficial mi-e greata de toti cei care se lauda cu dragostea lor de animale, dar sa stea cainele afara, sa-i arunce cate un os cand isi aduce aminte si... cam atat.

Sa va fie rusine !

Cat de emancipate sunt femeile?

E o intrebare poate prosteasca, dar eu una nu am un raspuns la ea. Desi de multe ori m-am intrebat de fapt la ce se refera emanciparea noastra? Dincolo de faptul ca ni s-a permis sa muncim si sa votam? Acasa, departe de ochii lumii, cate dintre femei sunt pana la urma emancipate?

Am cautat in DEX o definitie care sa ma lamureasca mai clar asupra sensului acestui cuvant : emancipare, si cica ar fi vorba despre castigarea independentei? Care independenta? Pana la urma independenta este un lucru atat de relativ, incat indiferent cum am da-o, practic nu exista. Tocmai pentru ca societatea in care traim ne face sa fim "interdependenti". Or fi fost poate oamenii liberi acum sute de mii de ani, prin pesteri cand nu depindeau de nimeni ca sa fie sau nu mancati de salbaticiuni, dar in ziua de azi, toti depindem unii de altii.

Si atunci, emanciparea femeii la ce se refera?

Vreti sa va spun ceva? Ma sperie cate femei traiesc de fapt la fel ca acum un secol. Si nu va ganditi la comunitati retrase sau cu orientari religioase inedite. Sunt mult mai aproape, sunt printre noi!

Sunt femei educate, care termina inalte scoli, care se numara printre intelectuali, care citesc, care se cultiva, care muncesc, au un salariu si pana la urma, de nimeni nu "depanda".

Si totusi aceleasi femei, isi traiesc viata personala ca acum mai bine de o suta de ani. Femei pe care barbatul alaturi de care traiesc le controleaza cand pleaca si cand vin acasa, care trebuie sa aiba motiv pentru tot ceea ce fac, care trebuie sa justifice pe ce cheltuiesc banii pe care de altfel ii castiga din munca lor. Femei care tremura la gandul ca nu au facut bine curatenie sau mancarea nu e prea buna.
Femei care nu pot vorbi la telefon decat pana la o anumita ora, pentru ca "el", sotul, concubinul...sau cum s-o mai chema...nu le da voie.

NU LE DA VOIE!

In secolul 21, femeile de langa noi, multe dintre ele, traiesc la fel ca strabunicile noastre. Poate doar muncesc mai mult, pentru ca acum au si serviciu, dar acasa sunt tot "bune doar la cratita".

Femeile astea emancipate se tem de divort si de gura lumii. Se tem sa ramana nemaritate, ca nu se cade. Chiar atunci cand isi proclama libertatea de a fi singure, sfarsesc prin a se casatori, pentru ca asa e mersul lumii. Si tot ele, le judeca pe cele - putinele - care nu fac la fel.

Ma cutremur de fiecare data cand ma gandesc la femeile pe care le cunosc, mai bine sau mai putin bine si care sunt batute acasa, maltratate, reduse la statutul de servitoare in propria lor casa si care nu fac nimic pentru a se elibera. Care cauta motive sa-si justifice neputinta de a se ridica peste mizeria la care sunt condamnate.

Aceleasi femei care - la fel ca odinioara - inseala fara remuscari, nu din pasiune, nu din nevoia de a-si exprima liber sentimentele si dorintele, ci din neputinta. Din neputinta de a incheia o existenta cumplita si a-si croi alta pe cont propriu.

Oare cate dintre noi pot spune cu mana pe inima ca sunt partenere iubitului, sotului, concubinului? In cate dintre casatoriile de langa noi "el" are ultimul cuvant? De ce? Pentru ca i se permite.

Nu ma luati in seama. E o reflectie personala, o revolta care ma cuprinde din cand in cand si-mi vine sa...sa nimic. Asa e poate legea firii, e legea celui mai puternic, a celui cu pumnul mai greu... a celui cu contul mai mare... si a celui care permite sa i se refuze statutul de OM.