Teamă ... de împrumut

Stiu ca romanii nu se tem de imprumuturi, suntem nascuti si crescuti sa facem o mie de lucruri pe datorie, de la leafa la leafa, ba pentru un covrig, ba pentru o sticla de apa, ba sa-i iei lu' ala micu neste ceva...Romanul imprumuta in prostie, de la altii sau de la banci. Ca parca ai asa un sentiment ca nu dai nici un ban pe ce iei. Dupa aia, la scadenta, ai surpriza sa constati ca ai de impartit tot salariul pe la unii si altii, si mai ales pe rate!!!

Si daca tot imprumutam orice, imprumutam si comportamente, tipuri de atitudine, viziuni asupra vietii. Sa ma explic. Au prins drogurile, ceva, o nebunie. Au prins telenovelele de nu se poate. Au prins chiar si...mentalitatile altora.

Orice occidental stie, ca asa stie el, ca anumite zone sunt "câh", nesigure...pline de hoti si de tot felul de alti infractori. Pai, da, ca pentru ei astea sunt noutati. Sau poate nu. Si romanii gandesc la fel. De exemplu e naspa in Mexic, sau in Cuba, sau -nu stiu - in Argentina, pentru ca aia umbla pe acolo doar ca sa te fure! Sa-ti smulga geanta, sa-ti şuteasca portofelul...Chestii din astea. Si romanilor le e frica. Si-ti spun asta asa, cam pe ascuns, ca nu bine sa fii turist intr-o tara din asta rau famata...

E, nu zau !!! Pai si la noi cum e, ma? Despre tarisoara noastra nu citeste turistul strain avertizare ca se fura la metrou, ca se fura in autobuz, ca te ataca aurolacii la stop, sau pe strada, ca e plin de cersetori care de-abia asteapta sa-ti dea in cap??? Ba citeste si i se ridica parul in cap.

Nu zic ca si ei, europenii, occidentalii fandositi, ar trebui sa nu se mai sperie chiar asa repede, ca multi din infractorii de la noi sunt acum pe la ei...Dar NOI sa ne speriem de niste şuţi? De niste copii ai strazii? Sa ne oripilam NOI, asa, in ipocrizia noastra, de mizerie pe strazi si de cersetori??!!

Ei bine, da! Ni se pare ingrozitor. De ce? Nu stiu. Poate pentru ca, atunci cand plecam in afara, vrem sa uitam ca suntem romani? Pentru ca nu stim cum sa facem sa nu afle aia ca venim din acelasi loc cu borfasii de le-au umplut bulevardele? Pentru ca ne place sa credem ca e mai bine la noi? Sau pentru ca imprumutam - ca pe orice altceva - prejudecatile altora?

Cum se cheama ursu’ ?

Pai, urs o sa-mi spuneti…Dar nu asta vreau eu sa aflu. Vreau sa stiu cum se striga ursu’…Cutu-cutu, …pis-pis, hai martine la tata… ?! E o intrebare care ma macina. Cu toata nebunia asta cu ursi gunoieri, ursi amatori de gratare, ursi turbati, ursi care se imprietenesc cu turistii si cu ziaristii care n-au alta treaba decat sa stea dupa coada lor…pardon, parca n-au coada…ursi care mutileaza copii inconstienti la gradina zoologica, ursi care omoara turisti straini pe munte…

Incredibil, dar in tara noastra aici, unde ne laudam ca avem cele mai multe exemplare de urs brun din Europa, minunatiile astea de animale, omoara oameni pe traseele turistice. Cum de a ajuns mos martin sa atace fara discernamant, sa coboare si sa cerseasca sendvisuri, sa nu mai fie nici Fram, nici Yogi, nici Brother Bear ???

Mi-e dor de Yogi si de inofesivul furt de cosuri de picnic…si de Fram si de tristetea lui, la amintirea gheturilor de departe…Chiar si ursuletul de plus, pare pus in umbra de tot ce se intampla

Mi-aduc aminte ca acum 3 ani m-am intalnit pe drumul spre Cota 1400 din Sinaia cu o ursoaica cu pui. Intalnit este prost spus. A taiat soseaua cu cei 2 ursuleti dupa ea si dusa a fost, in padure. Mi-a stat inima in loc, mie si celorlati doi turisti care mai erau pe acolo. Tot drumul pana sus a fost presarat cu taceri apasatoare si glume scremute : uite ursul !
De’asta ma mira obsesia noua a turistilor cu pozatul ursului. Eventual cu ursul in brate, sau cu tine in brate la urs… Sa-l chemam ca pe maidanez sa-i dam papa, sa ne imprietenim cu el pe la pubele, sa fim incantati ca ne-am tras in poza sau in film cu ursu’. Si cum sa-l strigam ?!

Ursul e urs, fie ca il vezi la circ, la zoo, in parc cu un belciug in nas sau in padure. E un animal salbatic si cel mai bine ar fi sa nu-l chemi nicicum.

Cred totusi ca am o obsesie cu ursi. Ma duc sa inchid televizorul.

DE CE NU SALUTA LUMEA?

Pai chestia asta cu educatia e atat de expirata, incat de ce sa te mai deranjezi, nu? Sa dai “buna ziua” e de la o vreme ca si cum te-ai scuza cand te lovesti de canapea...Nici sa raspunzi la salut nu prea e cool. Adica, daca esti bazat, sunt prea putini cei care merita sa-ti deranjezi buzele...

E o singura categorie de oameni care nu saluta si se cheama popular nesimtiti. Cat despre cei care nu raspund la salut sunt o groaza de specii...

De exemplu, daca esti patron/administrator, sau in general daca ai subordonati, nu se face sa raspunzi. Adica, ce esti prost? Plus ca iti impui o atitudine superioara daca treci asa, fluierand neauzit din varful buzelor si prefacandu-te ca nu auzi.

Daca lucrezi in comert si te doare la guma creionului de afacere – ca nu e a ta pana la urma si patronul nu prea afla de ce nu-i iese profitul, n-are sens sa fii politicos. Ca esti si tu un pui de smecher si daca nu esti superior ...asa, crede fraierul de-a intrat la tine in cosmelie ca esti prost. Dar tu nu esti, deci il tratezi cu sictir si ti-ai castigat respect fara nici un efort.

Mama are un prost obicei : sa se comporte civilizat. Un defect as putea spune, insa se trateaza. Ca n-are incotro. Pe vremuri insa, cand de-abia micii intreprinzatori se apucasera sa-si deschida tot felul de buticuri, prin diverse spatii, mai avea inca nesanatoasa deprindere de a da “buna ziua” cand intra si dadea cu ochii de vanzatorul/vanzatoarea cu pricina. Si uite asa intra mama, da binete si nu primeste nici macar o privire. Se revolta, in naivitatea ei si repeta “Buna Ziua!”. Vanzatoarea se intoarce cu o spranceana ridicata si mormaie “poftim?!”. Pai, v-am salutat. La care tanara : mda.

O alta categorie de exemplare “nesalutatoare” sunt colegii. Care mai sus pusi, care mai jos pusi. Se uita lung la tine si trec ca si cum ai fi invizibil. Sau nici nu se uita. Pai, daca esti un parlit ca si ei, ce avantaj ar avea de pe urma ta? Nici unul ( NU POT SA SCRIU DUPA NOILE REGULI ALE DEX-ULUI, SORRY). Asa ca trec mai departe pana dau cu ochii de vreun sefulet. Pe ala il saluta din proprie initiativa. Au insa toate sansele sa nu li se raspunda. Wow, ce cool e seful!

Nici un functionar public nu saluta si nu raspunde la salut. Pentru ca este ocupat.

Nici un medic nu raspunde la salut. Pentru ca sa nu se infesteze, cred, daca deschid gura. Asa se explica si faptul ca vorbesc foarte putin ( cu pacientii, ca intre ei, pauzele de cafea tind sa se termine la sfarsitul programului).

Sunt deci atatia oameni care obosesc si la gandul de a saluta, incat singura concluzie e ca salutul e o tampenie. Civilizatie ? Respect ? Bune maniere? Bleah...ce ne mai trebuie? Acum suntem cetateni europeni.

SOFERUL NESIMTIT SI POLITISTUL CORUPT

Sunt sigura ca iar imi voi pune in cap multi dintre prieteni si si mai multe dintre cunostinte...Dar nu se poate sa traiesti in Bucuresti si sa nu-ti vina sa umbli cu caramida la tine, sa-ti faci dreptate in strada, fie ca esti sofer, dar mai ales pieton. Asa ca nu stiu daca spionii politiei in legatura cu care s-a iscat un mare scandal, atunci cand s-a vorbit prima data – nici nu mai stiu daca s-a aprobat sau nu – ar putea face ceva, dar daca nu ar fi mai inclinati spre castigul rapid, direct in buzunar, ar mai baga spaima in nesimtitii si nesimtitele de la volan. Stiu ca este atat de utopic ceea ce spun, frizand usor absurdul, incat pare ca solutia caramizii la purtator pare mai viabila.



Se da urmatoarea situatie. Stai la stop, ca pieton, pentru ca esti civilizat – si asta o raritate printre bucuresteni, cel putin. Se face verde, atat pentru tine, cat si pentru cei care fac dreapta, adica vajnicii conducatori auto. Acesta este momentul in care – de cele mai multe ori - se testeaza acceleratia masinii. Nu spun ca nu s-ar uita daca este vreun pieton prin preajma...ba se uita, si se uita si la semaforul tantalailor care merg pe jos pe caldura asta. Vad ca e verde si baga si mai tare piciorul in acceleratie. Daca sunt in forma maxima te si injura.

A doua situatie. Iar stai la stop, ca, deh, nu te-ai invatat minte. Se face verde pentru tine, rosu pentru ei. Pleci linistit pe zebra....Pana la linia de tramvai, unde un dobitoc isi sterge in mare viteza portiera pe tine ( uff, iar ai avut noroc), te injura si se napusteste in intersectie in pofida tuturor claxoanelor celorlati...soferi.

A treia situatie. Trecere de pietoni fara semafor, trei benzi pe sens. Astepti sa treaca puhoiul de masini, opreste prima, opreste a doua, te apuci sa treci. Pe a treia banda vine un cretin cu viteza. Te opresti in expectativa sa vezi daca schiteaza macar sa apese frana. Te claxoneaza de departe, adica nici sa nu te gandesti. Dar te claxoneaza si aia opriti, iti fac semn la cap, sau daca au geamul deschis te complimenteaza : “Misca-te odata, vaco/boule, ce dormi pe trecere?!”

Capitala e o jungla si cand spun asta nu ma refer decat la faptul ca e plina de animale...Periculoase si nu prea, dar de o nesimtire rar intalnita. O specie aparte o reprezinta gaborul. Cel care sta sa vaneze cu radarul pe unde nu prea vine lumea cu viteza ( ca atat ii duce capul ), care se uita la tine cum tocmai ai scapat cu viata de pe trecerea de pietoni unde era sa te calce o primata la volanul unei masini de multe fite, dar nu i se clinteste un muschi pe fata, cel care trece in viteza cu masina lui de serviciu printr-o intersectie blocata si nu-i pasa ca tu stai ca boul de juma’ de ora si incerci sa treci, pentru ca el are, nu-i asa, girofar si are deci cale libera pe oriunde, la o adica si pe trotoar. Gaborul este o specie bipeda care primeste spaga fara nici un fel de jena, de la cine are sa dea si le face procese verbale chiar si cand nu e cazul celor care n-au sau nu vor sa dea. Si daca e sa-l dai in judecata, sa faci pe nebunul, sa vrei tu sa crezi ca traiesti intr-o tara europeana, atunci ajungi sa te intalnesti cu alta specie care prolifereaza ceva de speriat : magistratul lu’ peste. N-o sa insist pentru ca o sa incep sa vorbesc urat.

Concluzia e simpla, n-am spus-o eu, ci altcineva : Ia fa tu plangere la politie, sa vedem ce se intampla...

Pentru cunoscatori...

Iata o interventie pe blog care se adreseaza doar celor care stiu despre ce e vorba...Un pic rautacios, un pic stangaci, dar totusi...

CINE POATE CREDE ASA CEVA ??????????????

VIOLENTA.....CE E NOU??!!

Furia cu care se vorbeste de la o vreme despre violenta ca despre ceva inventat in secolul XXI, mi se pare prosteasca. Parca toate stirile si toate comentariile s-au molipsit de la uimirea stupida a celor care cred ca au desccoperit…secretul lui Polichinelle.

Ce este nou in criza de violenta a secolului, a mileniului ? Nimic. Nu vreau sa spun nimic despre cruzimea savurata in circurile Imperiului, nu vreau sa amintesc macar despre sadismul, fanatismul si dezumanizarea Inchizitiei, nu vreau sa vorbesc despre Holocaust si manifestarile lui la nivelul individului de pe strada…Ar fi de scris o mie de mii de pagini despre natura cruda si violenta…umana.

Vreau sa vorbesc despre violenta in scoli. Cand eram eu in clasele primare nu era zi de la Dumnezeu sa nu plece cel putin doi colegi acasa cu pete de sange pe uniforma. Aveam 7-10 ani ! In clasa a V-a ne-am dat o profesoara afara de la ora, pentru ca eram…smecheri. (Era anul de gratie 1988 – regimul acela inca era..in disolutie, dar era). In clasa a X-a aveam colege care veneau bete la scoala, iar chiulul se organiza in masa, prin fata profesorilor care, unii dintre ei nu apucau macar sa deschida gura sa protesteze…

Am 29 de ani si sunt pe calea schimbarii prefixului. Nu stiu ce este nou in aceasta preablamata violenta in scoli.

Parintii colegilor mei erau oameni simpli, dar aveau serviciu si veneau acasa dupa-amiaza, pentru ca pe vremea aceea mai exista ceva si dupa orele de serviciu (chiar daca pentru multi insemna statul pe la vreo coada). Poate daca ar fi putut ar fi plecat in Spania sau oriunde, dar ... erau nevoiti sa stea cu odraslele, macar din cand in cand.

Profesorii ne supravegheau, atat cat puteau cu cate 42 de elevi intr-o clasa !!!! (sic !)

In liceu, disparitia uniformelor a dus la aparitia decolteului, a fustei invizibile, a fundului urcat sexy pe catedra. In anii 1992-1996. Nu aveam genti Louis Vuiton, dar unele colege aveau parinti cu butic, si-si schimbau zilnic tinuta, etalandu-si cu emfaza ultimele creatii de prin Turcia si China.

Ma rog, asta e un alt subiect, dar am sa ma refer si la el candva. Dar, sa revin la violenta.

Cand eram in clasa a VI-a, un nebun a intrat in toaleta fetelor, peste doua eleve de varsta cu mine, le-a terorizat minute bune dupa care a aruncat intr-o cabina, cu o galeata mare de fier, cu care a reusit sa sparga vasul WC-ului. Fata si-a ferit capul in ultimul moment. Nu ne-a filmat nimeni, n-a existat nici o ancheta. Fetele au stat o saptamana invoite acasa, sa-si revina.

Cand eram in clasa a VIII-a, ne vizita in mod regulat un alt nebun, care intra peste noi in clasa si ne ameninta cu bataia. De obicei, intra la ore unde predau femei, pe care le teroriza la randul lor. Noi radeam ca prostii, ca omul spunea tot felul de enormitati si ne ameninta ca ne da cu capul de toti copacii din clasa. Nu mai stiu nimic de el de cand am plecat la liceu, dar cine stie cat s-a mai plimbat prin scoala…

La liceu siguranta era la fel de bine asigurata. Cei care ieseau la ora 20 de la scoala, erau asteptati cu sisul la coltul strazii si jefuiti de ce aveau pe ei. Parintii unora faceau cu randul si ne asteptau sa ne scoata teferi pana la tramvai… Nu erau jandarmi, nu erau paznici (sau erau ?!!), nu filma nimeni bataile…
Sunt un om tolerant si non-violent. Pot depune marturie toti cei care ma stiu bine de tot. Dar am batut si eu vreo trei colege pe la scoala. Pe atunci nu erau astea cu Internetul ca altfel… Poate ajungeam si io vedeta pe la Pro, mai stii ?

Dar despre violenta…justficata - cred eu – am sa scriu in postul urmator.

Liniste si …pace :)

MITOCANIA vs IMPOTENTA

Nu cred ca gresesc atunci cand spun ca barbatii se feresc sa vorbeasca de subiectul impotenta ca dracul de tamaie. Nu cred ca este greu de ghicit mecanismul care declanseaza fobia si care o intretine...Dar nu cred ca gresesc nici atunci cand spun ca la fel de temuta este de sexul tare si impotenta psihica, mentala...samd. Poate chiar mai temuta decat impotenta...intima. Poate ca nu toata lumea afla cand performantele tale sexuale lasa de dorit, sau lipsesc cu desavarsire, dar cu siguranta multi, poate toti vor observa impotenta ta ...sa-i zicem intelectuala. Ambele tipuri de impotenta se manifesta in raport cu sexul slab. Intr-o confruntare de idei de la barbat la barbat, cel care iese infrant descopera ca celalalt este mai destept, mai pregatit...Daca insa iese infrant intr-o confruntare cu o femeie...atunci inseamna ca ea este o curva, sau o isterica (NF)...sau , in cel mai bun caz o proasta care n-a inteles nimic din ce i-a spus el, a schimbat subiectul, pentru ca este proasta...samd. Cea mai grava situatie este atunci cand impotenta intelectuala (evident in fata unei femei) se produce de fata cu un alt mascul. Este ca si cum cineva ar striga in piata pubica - sau si mai bine la sedinta de la serviciu, ca nu mai functionezi...din acel punct de vedere. Cu tot cu dovezi.

Arma impotriva impotentei sexuale este negarea. Ce nu se spune, nu exista. Nu intru in detalii pentru ca din punct de vedere social, nu are nici o relevanta. Impotenta intelectuala in schimb se maifesta in societate aproape in fiecare clipa. Se manifesta in raport cu sexul opus si se cheama mitocanie. Cand iti injuri nevasta si o lovesti, iti rezolvi o problema de impotenta intelectuala. Cand iti injuri colega la serviciu, cand impingi o femeie in usa autobuzului, cand razi trivial despre aspecte ale vietii personale a unei femei, oricare ar fi ea ( culmea, de multe ori de fata cu "subiecta"), cand reduci toate problemele pe care le ai in raport cu sexul opus, la nefunctionarea corecta a organelor...acelea, ale femeii...Iata impotenta totala, maxima, intlectuala.

Si pentru cati dintre domni, oare, mitocania nu a devenit un mod de viata, un mod de aparare atunci cand materie cenusie, de unde? Care ar fi antidotul impotriva mitocaniei? Ce arme exista impotriva barbatilor, care considera ca grosolania este un mod de a-ti demonstra cantitatea de testosteron si deci barbatia in sensul ei cel mai animalic, si deci mai pur (originar)? Pai, ca si in cazul impotentei sexuale, ridicolul este cel care anihileaza dezlantuirile amintitelor exemplare.

Din pacate traim intr-o societate care nu mai are nici un fel de valori, intr-o capitala europeana sufocata de prost gust, de provincialism de duzina, de invazia taranului fara capatai care in satul lui este marginalizat, tocmai pentru ca nu are nici un fel de valori...Dar, pana la urma, impotenta intelectuala este mai presus de injurii si de orice forma de agresivitate primitiva. Pentru ca, nu-i asa, e cazul sa o spunem, popular ea se numeste prostie, ori prostia este greu, foarte greu de ascuns. Asa ca...mai devreme sau mai tarziu, mitocanul va fi descoperit ca PROST si ridiculizarea sa ajunge sa-l puna in postura masculului "neperformant", descoperit in comunitate.

Toate acestea cu o conditie. Sa existe macar un om destept in preajma lui. Un lucru destul de greu si el pana la urma...Dar, cateodata se mai intampla.

Din Dragoste...

Din Dragoste, bre...Nu-i asa? Cat s-a demonetizat cuvantul asta de cand il folosim atat de des in contexte care nu au nici o legatura cu el. E un cuvant atat de mare, atat de cuprinzator, atat de izvorat din suflet, incat mie inca mi se pare greu de crezut cat de multi se joaca "de-a el". Sunt printre norocosii care stiu ce inseamna, sunt printre norocosii care au iubit si iubesc cu tot sufletul, care au inteles ca nu e nimic complicat cand vine vorba de iubire...Mi se pare ca toate lucrurile pe care le scriu sunt atat de banale. Desi stiu ca indiferent de cate ori isi vor bate unii joc de sentimentul asta, el ramane mai presus de toate.
Sunt putine lucruri pe care le-am primit cadou si care mi-au marcat felul de a vedea viata. Unul dintre ele a venit - surpriza, tot banal! - cand am implinit 18 ani. Era un citat simplu, scris simplu, dar pe care merita sa-l citesti, sa-l recitesti, sa-l stii chiar si cand te trezeste cineva in miezul noptii : Si acum raman acestea trei: credinta, nadejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” I Cor. 13, 1-3, 13
Ce lucruri mici sunt in stare sa scriu...Dar cum sa vorbesti despre dragoste? Atat de neinteleasa, atat de condamnata, atat de ... uzata. Despre dragoste e bine sa nu vorbesti. E bine sa o tii ascunsa, in aceasta lume care nu mai are valori, care nu mai are nimic? Poate ca da, poate ca nu!

Daca insa, cineva mi-ar spune ca pot convinge fie si un singur om ca merita sa iubeasca fara conditii, fara regrete, fara sa mai stie de sine...Atunci cu siguranta as vorbi...Sper ca exista acel om si ca poate l-am si intalnit...Daca nu, in anii pe care-i mai am pe aici, poate il voi intalni. Pentru ca exista dragoste, multa, in fiecare dintre noi si e pacat sa o luam inapoi cand plecam. Sunt atati oameni care merita iubiti si care au nevoie de asta...

Poate e greu de inteles tot ce am scris pana acum. Am scris din dragoste. Am scris pentru cel care m-a invatat ca se poate si ca doi oameni care se iubesc pot trece mari si munti si totul devine mai usor in doi.

La Multi Ani!

UNDE FUGIM DE NOI ?

Ar fi trebuit sa scriu : unde fugim de prostie? Ne sufoca prostia, incep sa cred ca este molipsitoare, simti ca iti iau foc circuitele cand vezi atata prostie, etalata cu tupeu drept profesionalism, cultura, inteligenta pura...etc.

Pe mine ma innebuneste prostia. Ma innebuneste multimea din jurul meu care duhneste a prostie, care trambiteaza cu vehementa faptul ca nu este apreciata la adevarata valoare, care - CULMEA ! - se inghesuie sa emigreze pentru ca aici nu se poate realiza. Fuga de Romania mi se pare, in sine o prostie. Nu pentru ca eu o consider de neacceptat; asta este ceea ce simt eu, nu o impun nimanui si nu judec pe nimeni pentru ca nu gandeste la fel. Mi se pare o prostie pentru ca fuga "afara" este o iluzie pentru care ne vindem certitudinile care ne tin in echilibru.

Eu una n-as putea sa plec niciodata. In primul rand pentru ca am radacini prea adanci pentru a le smulge. Apoi pentru ca imi cunosc adevarata valoare si ma pot privi fara probleme in oginda, la orice ora, fara sa am nevoie de aprecierea prosteasca din jur. Pentru ca n-am nevoie de bani multi ca sa fiu mai om. DAR CEL MAI IMPORTANT, pentru ca nu ma simt in stare sa ma inham la jugul de imigrant.

Imi asum cu responsabilitate totala, privirile crucise pe care eu insami le-am aruncat imigrantilor, cand eram in concediu "afara", imi asum toate opiniile negative pe care le am despre cei care fac supremul compromis de a se smulge de acasa pentru o speranta fara contur. Si, cand eu insami am aceste ganduri, ce le pot cere localnicilor, "indigenilor", oamenilor de acolo?

Dar nu ma revolta - sa fiu bine inteleasa - care-i duce pe unii departe de tara, pe cei mai multi mirajul banilor, ca doar este un lait-motiv care ne strabate intreaga existenta. Ma revolta prostia care se crede inteligenta, nesimtirea care se pretinde neinteleasa, mitocania si balcanismul care se duce "afara" pentru ca AICI NU ESTE APRECIAT.

Cum sa nu te sufoci de revolta cand vezi in jur atatia oameni fara nici o pregatire, fara nici un capatai, fara nici un Dumnezeu, care-ti predica lectia emigrarii ca pe suprema izbavire de Romania? Oare cat de departe putem fugi de noi si de prostia noastra? Cine ne poate izbavi de mizeria in care ne complacem, fie ca decidem sa traim in Berceni, sau in suburbiile Romei ori Madridului ?

Eu raman aici, asta e sigur. Cu salariul meu mai mic decat al altora, dar si mai mare decat al altora. Cu nedreptatile zilnice cu care ma bat pentru o farama de demnitate. Cu sentimentul cald, care-mi vindeca toate ranile, acela ca sunt ACASA. Si sentimentul asta nu l-as da pe nici o cariera din lume, pe nici o casa, nici o masina...etc, din lume, dintr-un oras in care mie mi-ar fi permanent rusine ca sunt romanca si am dezertat din tara asta pe care - sincer - nu dau doi bani.