UNDE FUGIM DE NOI ?

Ar fi trebuit sa scriu : unde fugim de prostie? Ne sufoca prostia, incep sa cred ca este molipsitoare, simti ca iti iau foc circuitele cand vezi atata prostie, etalata cu tupeu drept profesionalism, cultura, inteligenta pura...etc.

Pe mine ma innebuneste prostia. Ma innebuneste multimea din jurul meu care duhneste a prostie, care trambiteaza cu vehementa faptul ca nu este apreciata la adevarata valoare, care - CULMEA ! - se inghesuie sa emigreze pentru ca aici nu se poate realiza. Fuga de Romania mi se pare, in sine o prostie. Nu pentru ca eu o consider de neacceptat; asta este ceea ce simt eu, nu o impun nimanui si nu judec pe nimeni pentru ca nu gandeste la fel. Mi se pare o prostie pentru ca fuga "afara" este o iluzie pentru care ne vindem certitudinile care ne tin in echilibru.

Eu una n-as putea sa plec niciodata. In primul rand pentru ca am radacini prea adanci pentru a le smulge. Apoi pentru ca imi cunosc adevarata valoare si ma pot privi fara probleme in oginda, la orice ora, fara sa am nevoie de aprecierea prosteasca din jur. Pentru ca n-am nevoie de bani multi ca sa fiu mai om. DAR CEL MAI IMPORTANT, pentru ca nu ma simt in stare sa ma inham la jugul de imigrant.

Imi asum cu responsabilitate totala, privirile crucise pe care eu insami le-am aruncat imigrantilor, cand eram in concediu "afara", imi asum toate opiniile negative pe care le am despre cei care fac supremul compromis de a se smulge de acasa pentru o speranta fara contur. Si, cand eu insami am aceste ganduri, ce le pot cere localnicilor, "indigenilor", oamenilor de acolo?

Dar nu ma revolta - sa fiu bine inteleasa - care-i duce pe unii departe de tara, pe cei mai multi mirajul banilor, ca doar este un lait-motiv care ne strabate intreaga existenta. Ma revolta prostia care se crede inteligenta, nesimtirea care se pretinde neinteleasa, mitocania si balcanismul care se duce "afara" pentru ca AICI NU ESTE APRECIAT.

Cum sa nu te sufoci de revolta cand vezi in jur atatia oameni fara nici o pregatire, fara nici un capatai, fara nici un Dumnezeu, care-ti predica lectia emigrarii ca pe suprema izbavire de Romania? Oare cat de departe putem fugi de noi si de prostia noastra? Cine ne poate izbavi de mizeria in care ne complacem, fie ca decidem sa traim in Berceni, sau in suburbiile Romei ori Madridului ?

Eu raman aici, asta e sigur. Cu salariul meu mai mic decat al altora, dar si mai mare decat al altora. Cu nedreptatile zilnice cu care ma bat pentru o farama de demnitate. Cu sentimentul cald, care-mi vindeca toate ranile, acela ca sunt ACASA. Si sentimentul asta nu l-as da pe nici o cariera din lume, pe nici o casa, nici o masina...etc, din lume, dintr-un oras in care mie mi-ar fi permanent rusine ca sunt romanca si am dezertat din tara asta pe care - sincer - nu dau doi bani.