Orgoliul prostesc

Ma macina acest subiect de catva timp, insa de-abia azi mi-am gasit timp sa-ncerc sa mi-l explic. Orgoliul prostesc este poate cea mai paguboasa atitudine in societate. La propriu si la figurat functioneaza la fel.

Daca in situatiile in care se aplica de minune vorba cu prostul care nu e prost destul, daca nu e si fudul, te limitezi sa constati o evidenta care nu poate fi negata si treci mai departe, in alte cazuri, parca-parca iti vine sa te opresti si sa-ti faci cruce.

Cel mai intalnit orgoliu prostesc este cel permanent contrariat. Permanenta suspiciune ca cineva are ceva cu tine, sau nu te apreciaza asa cum ar trebui...sau, sau, sau. Oamenii astia care gandesc asa nu cred ca sunt tampiti prin definitie. Banuiesc pe undeva un complex de inferioritate, in unele cazuri complet nejustificat, care determina o exacerbare a orgoloiului pentru compensatie. Asa ca dupa ce ca personajul, dintr-un motiv sau altul, se simte prost in pielea lui, ii mai face si pe altii sa-l perceapa, conform gresitei lui pareri despre sine.

Sa zicem ca ai un/o prieten/a cu care iesi la o cafea. Un cuvant e suficient sa-si iasa din minti...Poate i-ai pomenit despre cineva care s-a ingrasat...si deduce ca faci aluzii. Sau poate te-a mancat limba sa vorbesti despre ratari financiare, asa ca te pune la punct cu bilantul sau contabil intotdeauna excelent...Si peste toate, evident, nu mai vorbeste cu tine.

Sau ai un coleg, care se crede persecutat si de sefi si de subalterni...de toata lumea. Trebuie sa cantaresti cu balanta de farmacie ce spui, ca altfel s-ar putea sa se simta jignit/a in ... orgoliul prostesc.

Nu inteleg de ce oamenii confunda demnitatea cu orgoliul. Orgoliul este atunci cand ai despre tine o parere mai buna decat despre altii, sau cand te autosugestionezi ca este asa.

Orgoliul prostesc nu suporta critici, nu suporta cuvintele dure, nu suporta sa i se spuna ca nu este perfect din toate punctele de vedere.

Demnitatea este cea care stabileste limita pana la care compromisul social poate sa mearga. Orgoliul in schimb este cel care stabileste pana unde poate merge o relatie sociala, sau DACA poate exista pana la urma.

Cei care sufera de aceasta grea povara sunt de cele mai multe ori singuri. Prietenii sunt azi, maine nu sunt, iar in jurul lor roiesc oameni care au tot interesul sa le faca jocul...adica sa-i ridice in slavi ca pe zeii olimpieni.

Oamenii obisnuiti NU SUNT ZEI si cei cu bun simt nici nu vor sa fie tratati ca atare. Criticile sunt facute sa fie cel putin ascultate si macar 30 de secunde poti sa te gandesti la ele, sa vezi cat de reale sunt... Chiar si cand te face cineva prost, tot merita sa te intrebi daca nu cumva ai actionat prosteste...Pana la urma, prostia loveste in fiecare, fie ca este numai pentru cateva minute sau pentru o viata...

Sunt momente in care ma intreb pana unde merge orgoliul si de unde incepe de fapt prostia crasa....