VIATA CA UN COMPROMIS

Nu e un secret pentru nimeni ca traim de pe o zi pe alta, intr-un continuu compromis. De la renuntarea la cateva minute de somn, pentru ca el/ea s-a trezit mai devreme si nu concepe sa mai cochetam cu mos Ene, pana la semnarea fara intrebari (sau chiar cu intrebari) a unei mariri de salariu care nu corespunde propriei pareri despre noi.

Totul este un compromis in care vrem-nu vrem trebuie sa ne complacem, pentru a supravietui. Nu pot insa sa nu ma intreb, pana unde poate merge compromisul si care este limita inferioara a demnitatii de om? Care sunt lucrurile care pot fi negociate? Care sunt problemele unde incap renuntari? Care sunt renuntarile bune si dupa ce criteriu le putem considera asa?

O mie de intrebari cu 10 mii de raspunsuri, pentru ca se vor gasi, fara indoiala, opinii peste opinii, care de care mai diferita decat alta. Nu voi zabovi mult. Voi spune doar ca un compromis nu este o infrangere acceptata, decat atunci cand renuntarea este totala de o anumita parte. In rest, este un mod elegant de a trece prin JUNGLA ORASULUI cu blana intacta si cu privirea sus. Este o forma de civilizatie, dar poate deveni o forma de capitulare.

Sunt convinsa ca suntem mult mai inclinati catre compromis decat odinioara. Nu stiu care ar fi motivul insa de cele mai multe ori, lupta nici nu mai exista. Negocierea este scurta, pretul stabilit si...pupat piata independentei.

Nu vreau sa judec pe nimeni si nu cred ca a-ti pupa in fund seful este un lucru reprobabil. Reprobabil este ca el sa fie flatat de asa ceva. Nu cred ca a inchide ochii in fata casieritei cu tupeu care face cu ou si cu otet pentru ca n-ai o mie de lei este o forma de umilinta. Este singura reactie demna posibila. O alta varianta este corectia fizica, dezaprobata insa intr-o societate civilizata ca a noastra. Nu cred ca spaga la medic te transforma intr-un taran care se caciuleste boierului. Este o afacere pe care daca stii sa o conduci cum vrei, toata lumea este multumita. Cand doctorul este un marlan si se targuieste mai rau ca o negustoreasa, mai exista (sa n-o ignoram) corectia fizica. DA, stiu, blamata de civilizatia secolului XXI.

Am sa condamn insa intotdeauna compromisurile facute cu viata ta personala. Am sa condamn in fata oricarei instante renuntarea la dragoste pentru bani, casniciile bazate pe interese materiale atat de puternice incat pot infrange ( cu cata cruzime si cu cat cinism!!!) entuziasmul si frumusetea tineretii. Am sa fiu toata viata impotriva negotului cu sentimente, de oricare sex ar fi cel care e dispus sa cedeze.

Si nu o spun dintr-o falsa moralitate, sau dintr-o subtila etica nu stiu de care...Rationamentul e simplu. Daca la serviciu sunt un parlit de angajat, daca la magazin sunt un parlit de client, daca in fata autoritatilor publice sunt un parlit de...contribuabil demn de neglijat ( ore intregi in fata unui ghiseu!!!), acasa, in viata mea personala SUNT OM!


P.S : Pentru cei care au inca indoieli asupra a ceea ce am vrut sa spun prin corectie fizica, precizez ca se traduce drept : O SFANTA MAMA DE BATAIE!

S-auzim de bine!