26 January 2008

Copiii comunismului

Cred ca nu ma insel daca spun ca generatia mea, cei care ne invartim in jurul varstei de 30 de ani suntem ultimii copii ai comunismului. Cei care vin dupa noi, nu au aproape nimic in comun cu viata de atunci, cu vremurile, cu tot ce a insemnat epoca si mai ales ultimii ani ai ei, cei mai grei si mai intunecati dintre toti.

Am tot vrut sa scriu despre acest subiect inca din decembrie anul trecut, cand televiziune dupa televiziune ne-a prezentat pana la saturatie, democratia la majorat si majoratul democratiei si majoratul celor care au vazut lumina zilei in decembrie...acel decembrie.

Poate pentru multi o sa para ciudat ca eu, care atunci aveam nici 12 ani vorbesc cu atata usurinta despre acele zile, ca si cum le-as fi inteles in adevarul lor. Sa fim seriosi! In primul rand nimeni nu le-a inteles in adevarul lor...Pentru ca nu ni s-a dat voie...Apoi : teroarea ultimilor ani, teroarea securitatii si MAI ALES A TURNATORILOR o invatai inca inainte de a ajunge la gradinita.

Imi amintesc disperarea cu care eram invatata sa nu cumva sa pomenesc la scoala sau in public despre lucrurile care se discutau in casa. O disperare cu care am fost inoculata in scopul de a ma proteja de tot ceea ce insemna teroarea lipsei libertatii de expresie.

Stiu foarte bine si ce insemnau lipsurile, desi din acest punct de vedere am fost o privilegiata pentru ca ai mei s-au straduit sa nu simt aproape nimic, sa nu duc lipsa de nimic. Aspiratiile mele la varsta respectiva se reduceau la un penar chinezesc cu burete si foarte colorat si o masinuta verde, cu pedale in care puteai "sa te dai"...

Stiu cozile si stiu ca in toamna lui '89 a fost introdusa in capitala vanzarea de mezeluri "pe buletin". Va mai amintiti??? A fost un moment de sarbatoare cand am iesit cu mama la Gostat sa luam 400 de grame de sunca!!! (cat de putina mi se parea la vremea aceea...)

In 21 decembrie am inteles cu mintea mea de 11 ani si ceva ca aveam sa traim vremuri mari. Vremuri care aveau sa ne schimbe complet viata. Pe 22 bunicul a venit si ne-a anuntat ca a cazut Ceausescu. Am chiuit de bucurie. Mama a venit mai devreme de la serviciu si am iesit pe strazi, unde camioane pline de oameni faceau semnul victoriei. In 22 decembrie ii povesteam in soapta mamei ce vazusem la televizor. Ca Ceausescu plecase, ca venisera niste oameni la televiziune...Si atunci mama mi-a spus: VORBESTE TARE, MAMA, CA ACUM E LIBERTATE !

N-am sa uit toata viata prima mea clipa de libertate.

Acum ma uit cu tristete la cei care si-au sarbatorit majoratul odata cu revolutia, sau cu democratia, luati-o cum vreti. Si ma intreb fara sa vreau : ce s-a schimbat cu adevarat de atunci?

Turnatorii sunt si acum printre noi. La magazin iau sunca ( 100-200 gr) nu cu buletinul, ci cu cardul, cu bruma de bani de pe card. Plecarea peste granite...strang ban pe ban un an intreg ca sa pot iesi din tara, acolo unde ma asteapta o lume satula de romani...

In ultimii ani am observat ca una dintre cele mai mari crime ale comunismului este considerat "decretul". Nu i-am auzit pe italieni sa condamne in documentare si filme premiate la Cannes interdictia de a divorta, impusa pana in plina epoca moderna de biserica. Nu aud pe nimeni sa infiereze lipsa de educatie sexuala care le face pe fetitele de 14 ani sa inceapa lungul drum al zecilor de avorturi care se termina cu mutilarea pe viata.

Am avut o colega care in clasa a XII-a, in urma unui al doilea sau al treilea avort, a ramas "stearpa". Nu va mai avea niciodata copii. SI sa nu uitam : generatia mea mai poarta inca un sambure de comunism, fie si in subconstient.

Libertatea mea a inceput si s-a terminat in decembrie '89. De atunci, cenzura a fost schimbata cu alta cenzura, securitatea cu alta securitate, turnatorii...ei au ramas aceeasi.

Imi veti spune : dar scrii pe un blog, deci ai libertate de exprimare! Am o stire pentru voi: este 10 la suta din ceea ce as vrea sa spun. Pe vremuri, o cunostinta a ajuns la securitate dupa ce a spus un banc cu "tovarasul" in casa unor prieteni. Nu stiu ce au ajuns prietenii ei, nu stiu ce s-a intamplat nici cu ea. Dar lumea nu s-a schimbat chiar atat de mult.

Doar generatia de 18 ani, filozofeaza cu tricourile cu decoteu generos si pantalonii cu turul la genunchi despre necesitatea revoltei din decembrie, in contextul transformarilor geopolitice de la sfarsitul anilor 90. Mie una mi-e sila. Si i-as ruga sa lase oamenii aceia care au murit sa se odihneasca in cartile de istorie si in mintea celor care am trait acele clipe si care le vom duce cu noi in mormant.

Poate gresesc, dar eu consider ca NOI suntem copiii revolutiei. Suntem ultimii soimi ai patriei, ultimii pionieri. Suntem cei care nu am apucat sa fim utecisti, dar nu am scapat de esenta comunismului.

Sa nu ne amagim. Dictatura nu s-a sfarsit odata cu secolul trecut. Ceausescu a fost mai mult decat o persoana. Comunismul a fost mai mult decat o doctrina. Setea de putere si de monopol asupra ei a bantuit istoria pe tot parcursul ei.

Ochii in patru! Sa nu uitam nici o usa deschisa !

1 comment:

Anonymous said...

Inutil de comentat. Parca am fi cu totii trasi la indigo - asa gandesc si eu, asa gandesc toti oamenii de-o varsta cu mine (si cu tine) pe care ii stiu. Nu stiu exact care ar fi aceasta generatie a noastra si intre ce varste se intinde dar ai dreptate. Aveam 11 ani dar am inteles foarte bine ce se intampla. Pentru multi dintre noi a fost fix granita dintre copilarie si adolescenta.