Milano - stil (IV)

N-o sa pastrez ordinea cronologica a excursiei mele estivale si voi sari direct la una dintre cele mai stilate opriri de pe traseu: Milano.

Un oras care m-a lasat cu gura cascata, cu tot dezavantajul pe care l-a avut din start : sa nu uitam ca veneam dupa un sejur la Paris, caruia ii voi dedica mai multe posturi, pe masura inclinatiei mele francofone...

Intr-un singur cuvant pentru mine Milano inseamna STIL. Este orasul unde am vazut cele mai frumoase femei - si o spun cu toata invidia. Am vazut femei imbracate cu gust, slabe fara sa fie anorexice, aranjate, intr-un fel stralucitoare, chiar in plina amiaza.

La Milano am vazut in apropiere de dom, o tanara imbracata de seara, cu pantofi cu tocuri enorme, cui, pe care ii purta cu atata eleganta si atata naturalete, incat lipsa de stil a femeilor de la noi care isi chinuie gambele cu tocuri care le "ingenuncheaza" la fiecare pas mi s-a parut si mai dezgustatoare.

Nu pot sa spun ca orasul m-a lasat fara grai. Are o frumusete discreta, eleganta. Nu este orasul in care sa alergi cu orele pentru a putea vedea toate destinatiile turistice. Dupa maratonul de la Paris, a fost ca o adevarata vacanta.

Domul care domina centrul orasului este impecabil. O catedrala in adevaratul sens al cuvantului, cu fiecare "cuta" arhitectonica stralucind de curatenie, cu "cerberi" la intrare de care nu trece nici macar un umar gol sau vreun genunchi la vedere. E drept, ca nici nu mi s-a oferit vreo solutie salvatoare, vreun batic, sau vreo bucata de metraj cu care sa ma acopar, dar ... am inchis ochii si m-am intors a doua zi, echipata corespunzator.



Terasele din centrul orasului sunt convenabile. Nu-ti lasi tot portofelul pentru o cafea sau o portie de spaghetti. Dar ATENTIE, oricat ar fi de aratos, nu intrati la Royal Restaurant. Au cele mai ingrozitoare spaghetti carbonara. Si, pentru 10 euro un aperitiv alcatuit din chifle delicioase si unt de prima calitate. Le-am experimentat si sincer, daca stiam cum or sa fie pastele, ma opream la painea cu unt.

Cui e dor de tiganii de acasa, nu-i veti vedea la fiecare colt de strada. Asta e un lucru bun, pentru ca amintirea cersetorilor si dubiosilor de la Roma, inca ma urmareste. Dar nu inseamna ca nu sunt. Sunt si vorbesc foarte bine italiana, adica alea trei cuvinte pe care le stiu : da si mie un ban ca mor de foame. Daca nu, raspunsul este de data asta pe romaneste : despre neamuri si diverse intentii "erotice" in legatura cu ele. Recunosc ca a fost destul de amuzant, mai ales ca eram singurii din zona care am inteles urarile de bine.



O data scapati de tiganca muritoare de foame si cu gura bogata, ne-am amuzat cu un spectacol neobisnuit al unui dansator de flamenco. Probabil ca nici o institutie de boli mintale nu stia despre el, asa ca omul isi facea numarul in strada, in fata masutelor de la cafenele. A dansat vreo ora cu castanietele si cu totul transpus, pana a obosit si a plecat, fara sa incaseze vreun ban.

Daca tot am ajuns la mancare, trebuie spus si cate ceva despre hotel. Este situat destul de central, vreo juma de ora pe jos pana la dom, intr-o zona destul de civilizata. Are un garaj atat de exclusivist, incat nu poti sa intri sa lasi sau sa iei masina de acolo, decat insotit de un reprezentant al hotelului. Ceea ce nu a putut decat sa ne bucure.

In ultima zi, insotitor a fost chiar patronul, care a fost incantat sa descopere ca suntem romani. Ne-a povestit ca si-a renovat hotelul in urma cu vreo doi ani cu o echipa de constructori romani si ca a fost extraordinar de multumit de ei. A recunoscut insa ca sunt si multi hoti si neaveniti...dar ce sa-i faci. Padure fara uscaturi...



Cine nu stie de Scala din Milano decat din auzite, sigur nu ar sti ca se afla in fata ei. Pare o cladire ca oricare alta. Interiorul este insa spectaculos - asa mi s-a povestit, pentru ca nu am putut intra. Nu pentru ca ar fi prea scumpe biletele, ci pentru ca pur si simplu, am avut prea putin timp la dispozitie.




Am fost in schimb la Castelul Sforzesco, oprire obligatorie pentru turisti. Nu extraordinar de spectaculos, insa intr-o zona linistita, cu o fantana arteziana superba la intrare, unde mi-am petrecut cateva minute ca sa ma odihnesc.



Cuprinde mai muulte muzee, specializate, insa cum nu ma dau in vant dupa plimbari prin diverse sali nu am cazut in inspita de a intra. ( Si oricum, dupa Luvru, ai nevoie de timp sa pricepi ce ti s-a intamplat).




Iubitorii de pisici gasesc aici numeroase exemplare care isi fac veacul prin zona, un fel de Torre Argentina, de la Roma (pentru cei care stiu la ce ma refer, vezi http://www.jenb.com/places/rome/torre/page_1.htm.



De evitat sunt in tot orasul, barbatii de culoare care insista sa-ti lege la mana tot felul de ate colorate. Pe mine una, m-au speriat. Poate sunt io cam nebuna...



O alta oprire oblogatorie la Milano, este Santa Maria delle Grazie, o bazilica devenita celebra din cauza si mai celebrului roman Codul lui Davinci. De-abia acolo, la intrare am aflat ca pentru a intra, trebuia sa facem rezervare cu cel putin 20 de zile inainte. Altfel nici o sansa! Pentru cine nu stie, aici se gaseste celebra pictura a lui Leonardo, Cina cea de Taina. Noi ne-am resemnat, mai ales ca vazusem cu doar o zi inainte o replica in marime naturala in Biserica Sfantului Giulgiu, din Torino.

A, si sa nu uit. Atentie mare, daca aveti o harta si atentie mare ce harta aveti, pentru ca noi ne-am plimbat in cerc vreo juma de ora, pana ne-am dat seama ca de fapt, o strada avea alt nume decat scria pe harta. Ne-a lamurit un localnic, in cele din urma.

Pe scurt si despre foooarte bine cunoscutele solduri-reduceri de la Milano, pentru care mai tot romanul poposeste in oras. Eu am ajuns chiar in perioada de varf a reducerilor si recunosc ca multe dintre preturi erau accesibile chiar si bugetului meu mai mult decat precar. Am gasit parfumuri la pret de 15 euro, bluze la 10 euro si produse de machiaj cu preturi intre 1 si 5 euro. Toate de firma. Asta nu inseamna ca iti poti permite orice. Reducerile sunt pe masura, insa si preturile sunt uriase. Asa ca daca nu ai bani, mai bine nu te duci.

Uluitor este cate genti Louis Vuiton am putut sa vad in doua zile, cat am stat in oras. Jur ca mai bine de jumatate erau originale. Si asta pentru ca la magazin - o sa vi sa para ciudat - era destul de aglomerat. Din pacate, nici macar vazute de aproape nu mi-au facut nici o impresie. Poate am eu un defect...

Este cu siguranta un oras in care vreau sa ma intorc. Un oras care iti da o stare de bine, in care te simti ca si cum ai face si tu parte din el, care iti imprumuta fie si pentru cateva ore, ceva din stilul si stralucirea lui.

Pentru prima oara, la Milano, m-am simtit un pic...europeana.

P.S Fanii Ferrari trebuie sa stie ca aici este unul dintre cele DOAR opt magazine Ferrari din lume.





Sa se astepte la preturi pe masura brandului. Si nu aveau reduceri.



Dar ai un sentiment tare placut sa te plimbi prin-nauntru.





Macar atat... Totusi mi-am luat o carte... Decat nimic...




P.P.S Iata si cateva ciudatenii din oras. Un ac cu ata colorata in mijlocul strazii...



Un monument in apropiere de gara, dedicat muncitorilor din industria modei, sau mai pe scurt, un simbol al orasului care el insusi sta sub semnul modei. O sculptura care poarta chiar numele Ac, ata si nod. Simplu, nu?



Si un afis urias cu un barbat semi imbracat, cu un aer mai mult decat erotic...chiar langa domul din Milano.



Eu a trebuit sa ma imbrac bine ca sa intru...se pare insa ca domnul din imagine nu-i deranjeaza pe puritani...



C'est la vie!