Am preferat sa pastrez acest titlu pe care l-am folosit de cateva saptamani ca status in toate variantele de mesagerie instant. Si asta pentru ca de la vis, la realitate uneori e o cale atat de scurta incat ajungi sa nu-ti vina sa crezi. Totul a plecat de la o discutie in doi despre Col de Turini, o etapa de campionat de raliuri ( pentru necunoscatori) pe care incercam sa o includem in traseul european de vara, de anul acesta. Apoi a urmat cautarea unor poze pe net...si revelatia. Stelvio Pass.
http://www.youtube.com/watch?v=EZm8VFCKNj4
Vazusem episodul, de vreo cateva ori... admirasem cel mai bun drum din lume si visasem.
Hotararea sa mergem acolo a fost luata in cateva secunde. Acord unanim. S-a votat!
Cu pretul unui ocol de cateva ore. Cu pretul unei zile extrem de obositoare si cu riscul de a ajunge la Geneva aproape de miezul noptii ( ceea ce s-a si intamplat). A meritat insa cu varf si indesat. Toate acele de par, panorama de jos, cand parca ti-e frica sa nu te trezesti din vis, apoi urcarea... si victoria finala! Atat de umila pe langa a celor care au urcat pe doua roti, pana sus!
Este mai aproape de cer decat am fost vreodata. Iar pofta de mancare nu se lasa asteptata. Aerul rece, fumul dulceag. E ca un popas de liniste.
E unul dintre lucrurile pe care sunt mandra ca le-am facut.
Stelvio. I've been there!
No comments:
Post a Comment